Home » Anchete » USR cere demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, după ce protestatarii AUR au intrat în curtea Parlamentului

USR cere demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, după ce protestatarii AUR au intrat în curtea Parlamentului

USR cere demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, după ce protestatarii AUR au intrat în curtea Parlamentului
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Ascultă articolul

USR cere demisia ministrul de Interne, Lucian Bode. ”Protestul AUR a fost anunțat, e absolut de neacceptat ca forțele de ordine să fie nepregătite. USR cere demisia ministrului de Interne Lucian Bode pentru modul în care forțele de ordine au fost surprinse astăzi de protestul organizat de AUR la Parlament. Protestatarii au reușit să sară gardurile și să vandalizeze mașini, fără ca jandarmii să intervină ca să îi oprească. Doi ambasadori au rămas astăzi blocați în Parlament din cauza protestului, iar miniștrii guvernului PSD – PNL nu a mai venit la audieri, ci au anunțat că se conectează online la audierile din comisii”, arată un comunicat USR.

- articolul continuă mai jos -

Partidul condus de Dacian Cioloș mai arată că, având în vedere că e un protest anunțat de peste o săptămână, ”este de neconceput ca forțele de ordine, care au exact această responsabilitate, să asigure securitatea unei clădiri, să fie depășite de o mână de oameni care au ajuns să împingă garduri și mașini”.

USR susține că nu este prima dată când forțele de ordine din subordinea lui Lucian Bode nu își fac treaba, ”după ce săptămâna trecută polițiștii au preferat să o protejeze pe senatoarea Diana Șoșoacă în loc să apere drepturilor unor jurnaliști care realizau un reportaj”. (Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro)

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole