Home » Articole » Ursula von der Leyen, Roberta Metsola și Antonio Costa l-au felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale

Ursula von der Leyen, Roberta Metsola și Antonio Costa l-au felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale

Ursula von der Leyen, Roberta Metsola și Antonio Costa l-au felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale
Sursa foto: European Council
Ascultă articolul

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Roberta Metsola, șefa Parlamentului European, și Antonio Costa, președintele Consiliului European, l-au felicitat duminică noaptea pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale. Mesajele, postate pe rețeaua X, au venit la scurt timp după ce numărătoarea oficială a voturilor a arătat că Nicușor Dan nu mai poate pierde matematic victoria.

- articolul continuă mai jos -

Cei trei lideri ai UE au subliniat alegerea pro-europeană făcută de români.

”My warmest congratulations to Nicusor Dan on his victory tonight! The Romanian people have turned out massively to the polls. They have chosen the promise of an open, prosperous Romania in a strong Europe. Together let’s deliver on that promise. Looking forward to working with you”, este mesajul Ursulei von der Leyen.

”From city hall to the table of the European Council. Sincere congratulations to Nicusor Dan for winning the Romanian Presidential elections. This is a strong signal of Romanians’ attachment to the European project. I look forward to working with you for a better Europe and a better Romania”, a scris și Antonio Costa.

”Felicitări, Nicusor Dan! Știu că, sub conducerea ta, România va deveni tot mai puternică și va continua să modeleze Europa noastră. Aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru o Europă mai inteligentă, mai puternică și mai sigură”, a scris Roberta Metsola.

Nicușor Dan l-a învins în alegerile prezidențiale pe candidatul de extremă dreapta George Simion.

Simion nu și-a recunoscut înfrângerea și postează mesaje în rafală pe rețelele sociale în care clamează victoria.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole