Home » Articole » Urme de canabis într-un sortiment Haribo / Produsul a fost rechemat din magazinele din Ţările de Jos / Poliția a deschis o anchetă

Urme de canabis într-un sortiment Haribo / Produsul a fost rechemat din magazinele din Ţările de Jos / Poliția a deschis o anchetă

Urme de canabis într-un sortiment Haribo / Produsul a fost rechemat din magazinele din Ţările de Jos / Poliția a deschis o anchetă
Sursa foto: Haribo
Ascultă articolul

Producătorul de dulciuri Haribo a rechemat sortimentul Happy Cola F!ZZ în Ţările de Jos după ce în pachete au fost găsite urme de cannabis, scrie The Guardian, transmite News.ro.

Mai multe persoane, inclusiv copii, au reclamat ”stări de rău, precum ameţeala” după ce au mâncat aceste dulciuri din trei pachete de 1 kilogram, a arătat Autoritatea pentru Siguranţa Produselor Alimentare şi a Consumatorilor (NVWA) din Ţările de Jos, adăugând că rechemarea completă a fost decisă ca măsură de precauţie.

- articolul continuă mai jos -

”Cum a ajuns cannabisul în dulciuri nu se ştie deocamdată. Poliţia investighează situaţia”, a declarat un purtător de cuvânt al Autorităţii pentru agenţia de ştiri ANP.

Autoritatea a arătat că pachetele vizate sunt produse originale Haribo.

Poliţia olandeză a afirmat, într-o declaraţie, că un cuplu din regiunea Twente, din estul ţării, a adus la secţia locală de Poliţie un pachet de dulciuri în formă de sticle de cola după ce copiii lor s-au simţit ”destul de rău” după ce au mâncat din ele. Testele legiştilor au stabilit prezenţa cannabisului.

”Vrem să aflăm exact cum a ajuns în dulciuri şi, desigur, cum au ajuns pachetele în magazin”, a afirmat un purtător de cuvânt al Poliţiei, Chantal Westerhoff.

Dulciurile se vând în mai multe variante de pachete şi doar cele în pungi de un kilogram cu termen de folosire ianuarie 2026 şi un cod specific sunt afectate, a anunţa Haribo, adăugând că va fi rambursată contravaloarea tuturor pachetelor returnate.

Patrick Tax, vicepreşedinte de marketing la Haribo, a afirmat că rechemarea vizează ”un număr limitat de cutii” în estul ţării. ”Siguranţa consumatorilor noştri este principala noastră prioritate şi Haribo ia foarte în serios acest incident”, a spus el.

”Este o situaţia în dinamică şi lucrăm îndeaproape cu autorităţile olandeze pentru a sprijini investigaţia şi a stabili faptele”, a declarat Tax pentru AFP.

Autoritatea a avertizat direct oamenii: ”Nu mâncaţi aceste dulciuri”.

În 2023, şase copii cu vârste între 4 şi 14 ani s-au simţit rău, la Haga, după ce au mâncat bomboane care conţineau THC, unul dintre ingredientele active din cannabis, dar acele dulciuri nu erau produse comerciale obişnuite.

Poliţia a afirmat că traficanţii de droguri folosesc tot mai mult dulciurile pentru copii ca acoperite, enumerând mai multe exemple de grupări care au injectat THC în bomboane. Copii ale celebrilor ursuleţi gumaţi Haribo care conţin THC pot fi găsite online.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole