Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un incendiu puternic a izbucnit joi la Constanța, pe strada Justiției, într-o zonă de locuințe sociale. Pompierii au intervenit la fața locului pentru stingerea flăcărilor, însă operațiunea se dovedește a fi una dificilă din cauza vântului puternic.
UPDATE Ora 12:42 Conform locuitorilor din zonă, locuința improvizată unde a izbucnit incendiul nu era racordată la curent electric, iar cei care locuiau acolo foloseau lumânări și improvizau surse de căldură. Cel mai probabil de acolo ar fi pornit incendiul, conform ziuaconstanta.ro.
UPDATE Ora 12:22 Un bărbat a fost intoxicat cu monoxid de carbon, iar incendiul s-a extins asupra a șapte locuințe, transmite ziuaconstanta.ro.
Există un risc ridicat de extindere a focului și din cauza faptului că locuințele sunt așezate foarte aproape unele de altele.
știre în curs de actualizare
sursa foto: ISU Constanța