G4Media.ro

Unul dintre capii protestelor împotriva presupusei ”dictaturi sanitare” a depus la Avocatul…

Unul dintre capii protestelor împotriva presupusei ”dictaturi sanitare” a depus la Avocatul Poporului un memoriu al avocatului Gheorghe Piperea prin care îi cere lui Renate Weber să atace la CCR Legea carantinei individuale

Avocatul Dan Chitic, unul dintre liderii protestelor de săptămânile trecute împotriva măsurilor de protecție luate de autorități, a depus luni la Avocatul Poporului un memoriu prin care îi cere lui Renate Weber să conteste la Curtea Constituțională noua lege care permite carantinarea și izolarea individuală a pacienților infectați cu Covid-19.

Chitic, un personaj promovat intens de publicația rusă de propagandă Sputnik, a anunțat pe pagina sa de Facebook că memoriul a fost realizat de avocatul Gheorghe Piperea, cunoscut pentru inițiativele legislative îndreptate împotriva băncilor.

Cei doi susțin că legea ar încălca nejustificat drepturile și libertăților cetățenești. Legea a fost votată de o largă majoritate.

De notat că în absența unei legi care să permită carantinarea și izolarea individuală, numărul pacienților infectați cu Covid-19 care au plecat din spital a crescut exponențial.

Avocatul Dan Chitic este promovat intens de Sputnik, cu zeci de articole care promovează acțiunile, declarațiile și poziționările sale. El este invitat constant la România TV, postul fondat de Sebastian Ghiță, unde își expune ideile critice la adresa parcursului pro-european și pro-atlantic al României.

Chitic este fondator al unui partid ”patriotic” împreună cu fostul colonel SRI Dan Dragomir, condamnat definitiv într-un dosar de corupție și fugit din țară. Între timp, cei doi s-au certat, după cum arată dialogurile lor pe Facebook.

Chitic promovează ROEXIT, ieșirea României din UE. În ianuarie 2019, Chitic a reluat tema ROEXIT, lansată în premieră de Daniel Dragomir, după ce Parlamentul European a votat un proiect de regulament care prevede că executivul european poate tăia fondurile UE pentru statele membre care încalcă statul de drept.

Foto: Dan Chitic / Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

26 comentarii

  1. Mama prostilor e mereu gravida…..

  2. piperea nu „surubareste” legi prin parlament? oare o face pentru clientii sai ?

    e unul din avocatii fratilor micula ?
    fratii micula, cei care ne-au spoliat de 1 miliard de euro (jumatate eid, jumatate dobanzi la imprumutul facut ca sa le platim)

  3. Dacă AVOCATUL INFRACTORILOR marșează încă o dată la comanda RUȘILOR(…adică implicit a PSD-ului!!!), ce dovadă mai trebuie ca ea sa fie expulzata la Moscova în secunda 2?!!!!Asta nu’i decât o bolșevica jegoasa!

  4. sa nu-l obositi pe dorneanu.
    e tare pretios.
    are doar 3 (trei) pensii si 2 (doua) salarii.

  5. Bai fratilor , oamenilor astia cu protestele lor , le face cineva un control psihiatric inainte sa fie lasati sa deschida ratul ? sunt dementi patologic

    • In Korea de Nord nu ai proteste. Nici Ceausescu nu a prea avut ca era totul bine.
      Cred ca sunt si azi tari unde nu ai proteste de nici un fel, nu cred ca ai vrea sa traiesti acolo.
      Oamenii astia nus avarage Joe. Faptul ca se consuma atata energie sa fie discreditati ma face sa ma intreb ce e cu ei defapt – s-ar putea sa fie „niste golani drogati” sau „oamenii sovieticilor”.

    • @BPS Nu se consuma nicio energie sa fie discreditati, se discrediteaza singuri atunci cand sfideaza logica.

  6. În acest caz, această iresponsabilitate, nu-nseamnă altceva decât crimă cu premeditare.

  7. E de noaptea minții!

    Pe de o parte, susținătorii PSD-ALDE-UDMR, alături de ProRomânia, susțin anularea datei alegerilor locale și demiterea guvernului din cauza înmulțirii celor îmbolnăviți de SARS-Cov2.

    Pe de altă parte, îndeamnă în mod direct ori prin interpuși la proteste împotriva măsurilor de siguranță sanitară și la contestarea legii privind carantina.

    Cinismul majorității parlamentare PSD-ALDE-UDMR_ProRomânia este fără margini! Ei doresc un număr cât mai mare de îmbolnăviri și decese doar pentru a acuza guvernul și a câștiga astfel capital politic! Este o mizerie politică lipsită de orice scrupul!

    • @Constantin:
      Asa-i ! Pana si ai lor sunt in bezna pt ca nu inteleg actiunile contradictorii ale conducerii PSD

  8. Dacă AVOCATUL INFRACTORILOR marșează încă o data la comanda RUȘILOR (….implicit a PSD-ului!!!!) ce dovadă mai trebuie ca să fie expediata la Moscova în secunda următoare? !!!Asta nu’i decât o bolșevica rasată!!!!

    • Ba mai degraba o gaina beata,si uite asa toti prostii se baga-n seama si fac pe desteptii fara sa ajute cu nimic,palavre,bete-n roate si motiuni ,nimic nou.

  9. Chitic, Piperea, Diana Iovanovici-Sosoanca si toti decerebratii care instiga la ura si frica in Piata Victoriei, sau pe retele de socializate, trebuiesc saltati si sanctionati de urgenta, conform legilor tarii. Locul lor nu este in societate, sunt niste mere putrede care strica tot cosul.
    Pe langa ei, si alte asa-zise organizatii, precum MISA lui Bivolaru, care le canta osanale la toti dezaxatii astia si strica mintile deraiate ale adeptilor lor:
    http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=23948
    Chitic asta si altii ca el i-au inspirat pe aia de la MISA cu protestul de la Kaufland.
    SRI-ul, DIICOT-ul ce fac, dorm?

  10. Remdesivir este un dumnezeu razbunator. Negationismul Sfantului Remdesivir se va pedepsi pana in a saptea spita. Temeti-va de SFANTUL COVRIG, achitati va rog la casa.

  11. Hai sa fiu sincer. In situatia actuala nu vad nici eu alta solutie deacat legea asta abuziva. Ca sunt si porniri totalitare si se doreste bagarea fricii in populatie ca Ei sa fure cat mai mult indiferent de consecinte este clar. La anul cand se termina epidemia legea trebuie abrogata sau anulata la CCR!

  12. Spionii ruși, Putin, Sputnik, KGB-ul, reptilienii, conspirații rusești, alea, alea.
    E hilar că cei care îi acuză pe alții de conspiraționisme văd ruși peste tot. Cred că atunci când intră în casă primul lucru pe care îl fac e să se uite sub pat să vadă dacă nu e ascuns un spion rus

    • Li se trage din 1944 cand au invadat Dughin si cu Putin. Toti postaciosii de pe aici mergeau pe Magheru in 1944, cand soldatul sovietic ii baga in bloc si le spunea DAVAi CEAS.

      Nu stiu daca ai vazut vreo poza cu Bucurestiul interbelic. Lumea nu avea incaltari in fata la Universitate. Epoca de Aur plm. Poti doar sa-ti imaginezi care era situatia dupa jumatate de an de bombardamente si 10 ani de contracte cu firmele lui Hitler. Estimez ca mai lasasera pradatorii germani si germanofili zece ceasuri in tot orasul.

      Fix alea zece ceasuri le purtau comentarzii G4, si fix pe alea le dorea Dughin. Nu are cum sa fie snoava de propaganda americana. Americanii nu au propagandisit nimic pana la ochiul maro.

    • conform statisticilor comuniste, abia in anul 1964 romania a reatins nivelul economic din 1938!

  13. băi, postacule,dar drepturile mele de a rămâne sanatos ,neinfectat de un atare pacient cine le apară? ???l….La fel au făcut psd-isti îi și cu drepturile infractorilor(!!!!!) ,dar pt oamenii cinstiți nu s-au revoltat!…MARȘ!

  14. ba,sunteți idioți? ce e rău să stai sa te vindeci și sa poți pleca sănătos acasă la cei dragi!Astfel îi protejezi pe toți din jurul tău! Este un gest nobil, creștinește ,sa-ți protejezi aproapele!E o situație care cere totuși puțină responsabilitate!….Îmi vine sa va dau la dracu ‘ de idioți!

  15. Cel mai interesant aspect la toți acești „luptători” este că niciodată nu se trezește un om de rând, care merge cu metroul și RATB la serviciu să conteste la CCR și la Avocatul Poporului că îi sunt restrânse „drepturile și libertățile”.

    De fiecare dată apare câte un individ de la televizor, uneori fost turnător la Secu (gen Cataramă, Garcea), de multe ori avocat, prieten cu sereiști, de fiecare dată bogat și cu legături cu partidul și niciodată om de rând. NU E INTERESANTĂ TREABA ASTA?

    Și toți vorbesc în abstract și la general despre pretinsa încălcare a drepturilor.

    Dar unde sunt oamenii de rând? Că pe stradă eu văd că nimeni nu poartă mască, fiecare face ce vrea, fiecare merge unde vrea, fiecare dă bairame pe litoral când vrea, fiecare face nunți când vrea. N-am văzut pe nimeni să spună – vai ce dictatură este! Se vorbește de dictatură – unde este dictatura asta? Există vreo acțiune concretă? Au fost oameni arestați? Condamnați? Unde este aparatul represiv? Au existat medici care au arestat oameni? S-a sesizat CEDO? Au reacționat marile democrații ale lumii civilizate cu privire la marea dictatură din România? ONU ce părere are?

    Sau este doar o invenție pentru crescut numărul de infectări?

  16. Acest avocat impostor,vorbeste?ps.postaci pro pzd ,pro rusi ,la ati cu voi ,masa de manevra ce sunteti prostilor

  17. cu falimentul radet cum ne mai descurcam?
    il pipernicim, il smantanim?

  18. O grupare constituita impotriva mentinerii starii de sanatate colectiva si individuala a romanilor .

  19. G4 nu convinge, nu imi place că nu sunteți obiectivi și pe fond.
    In loc să analizați fondul juridic al plângerii, ca apărători ai statului de drept ce vă credeți, voi repetați șmekerește că personajul e „promovat de sputnik”. Asta e zero argument – evident că Sputnik are interes să promoveze orice scandal, dar asta nu inseamnă că e omul lor. M=am săturat de asemenea sofisme de 2 bani care inlocuiesc dezbaterea intelectuală și cea juridică pe fond privitoare la limitele intruziunii statului in libertățile constituționale.

    Mi-e greață că am votat liberali care fac datorie publică in mod turbo și zdrobesc cu statul drepturi elementare cum le vine. Cam atât a fost cu statul de drept, nu? V-a speriat un pic o gripă mai gravă și incepe măcelul ?