Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Unul din patru spanioli a fost vaccinat cu cel puţin o doză de vaccin penbtru Covid-19, au anunţat luni autorităţile din sectorul sănătăţii, în condiţiile în care ţara accelerează programul de vaccinare, transmite Reuters.
În total, 12.162,359 de oameni au primit o doză din cele patru vaccinuri utilizate în Spania, respectiv 25,6% din populaţia de 47 de milioane.
Aproximativ 5.098,903 de oameni au fost vaccinaţi cu ambele doze de vaccin, respectiv 11% din populaţie.
Premierul socialist Pedro Sanchez a declarat luna trecută că se aşteaptă ca 70% din populaţie să fie vaccinată până la sfârşitul lunii august.
Rata de contagiune cu coronavirus la două săptămâni a scăzut luni la 223 de cazuri la 100.000 de persoane, comparativ cu 229 vineri, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.
Numărul cumulat al cazurilor de infectare cu coronavirus a urcat la 3.540,430, iar cel al deceselor a fost de 78.293.
sursa: News.ro, sursa foto: Pexels
Bai da’ ce prosti spaniolii astia… de ce s-or vaccina? Sa puna mana sa invete de la compatriotii nostri, aia cu „mainile sus, masca jos!”
Cred ca strategia „fara restrictii” decisa de guvern, e cat se poate proasta. Ce constrangere exista pentru nevaccinati sa se vaccineze, cand oricum au voie peste tot, cat timp ceilalti se vaccineaza?
Haideti sa cerem guvernului sa rezolve problema nevaccinatilor, ori sa plece si sa lase pe altii mai capabili. Inca o vara cu granitele inchise va fi un esec monumental, marca Catzu.