Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Unsprezece militari au fost răniţi şi au ajuns la spital joi seară, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 1C, la ieşirea din localitatea Bizuşa-Băi, judeţul Sălaj, în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj au precizat, vineri, pentru Agerpres, că victimele, găsite conştiente şi cooperante de către salvatori, au fost transportate de urgenţă la unităţi medicale.
Opt militari au fost duşi la Unitatea de Primiri Urgenţe SMURD Zalău, în timp ce trei au fost transferaţi la spitale din Cluj-Napoca pentru investigaţii de specialitate, informează ISU Sălaj.
Având în vedere numărul mare de persoane implicate, ISU Sălaj a declanşat o alertă masivă imediat după primirea apelului, în jurul orei 20:10. La faţa locului au fost dislocate forţe care au inclus cinci ambulanţe SAJ, două ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă.
De asemenea, un elicopter SMURD a fost trimis în sprijinul echipajelor din teren, iar pe partea de logistică şi descarcerare s-a intervenit cu două autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere.
Militarii au fost evaluaţi medical la locul accidentului înainte de a fi direcţionaţi către spitale.
Potrivit Forţelor Terestre Române, cele trei blindate Piranha 5 făceau parte dintr-o coloană militară care se deplasa pe direcţia Dej – Baia Mare, iar impactul a fost provocat de nerespectarea distanţei regulamentare între autovehicule.
„Conducătorii autovehiculelor militare implicate în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Autovehiculele militare au fost avariate uşor”, au precizat reprezentanţii Forţelor Terestre, într-o postare pe Facebook.
Traficul rutier în zona localităţii Bizuşa-Băi a fost restricţionat temporar pe durata intervenţiei medicale şi a cercetărilor efectuate de autorităţi.
De ce nu s-au păstrat distantele intre masini : pentru că toți cei implicati nu știau sau nu au vrut să respecte regulile. Șeful grupului de asemeni nu știa sau nu a vrut să impună respectarea regulilor- ceea ce ar putea insemna că este o obisnuinta. În final, pestele se impute de la cap. Daca o mașină din asta costa aproximativ 5 mil euro, fiind implicate mai multe de același tip, cateva sute de mii de euro presupun că s-au stricat cu aceasta ocazie. Evident că banii nu o sa fie plătiți de cei responsabili ci din bugetul ministerului. Daca in vremuri de pace avem asemenea stupizenii, ce ar putea să se întâmple în situația unui conflict decât o mare abrambureala?

Se mai vede cu ochiul liber pregătirea si selectia cadrelor!
Se busesc fara sa fie război?
Dar daca era?
Si noi vrem sa doboare drone…