Home » Anchete » Uniunea Europeană cere Chinei să revină asupra deciziei de interzicere a emisiei BBC World News

Uniunea Europeană cere Chinei să revină asupra deciziei de interzicere a emisiei BBC World News

13 feb. 2021
Uniunea Europeană cere Chinei să revină asupra deciziei de interzicere a emisiei BBC World News
Ascultă articolul

Uniunea Europeană i-a cerut Beijingului să revină asupra deciziei de interzicere a emisiei postului BBC World News pe teritoriul chinez, relatează sâmbătă agenţia de presă Associated Press, citată de Reuters.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

China a decis joi să interzică emisia postului BBC World News în interiorul ţării, pentru ”încălcarea gravă” a reglementărilor chineze privind media.

Într-un comunicat, Administraţia naţională chineză pentru radio şi televiziune a precizat că postul britanic a încălcat principiul potrivit căruia ”informaţiile trebuie să fie veridice şi corecte şi să nu aducă prejudicii intereselor naţionale ale Chinei”.

Decizia Chinei a survenit la o săptămână după ce autoritatea britanică de reglementare în domeniul media (OFCOM) a revocat licenţa de emisie pentru canalul de televiziune chinez de limbă engleză CGTN întrucât a ajuns la concluzia că Partidul Comunist chinez are responsabilitatea editorială finală pentru programele postului respectiv.

Sursa: Agerpres

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.