G4Media.ro

Postul BBC World News a fost interzis în China pentru ”încălcarea gravă…

sursa foto: Wikipedia

Postul BBC World News a fost interzis în China pentru ”încălcarea gravă a reglementărilor”

China a decis joi interzicerea emisiei postului BBC World News în interiorul ţării, pentru ”încălcarea gravă” a reglementărilor chineze privind media, informează AFP şi dpa.

Într-un comunicat, Administraţia naţională chineză pentru radio şi televiziune a precizat că postul britanic a încălcat principiul potrivit căruia ”informaţiile trebuie să fie veridice şi corecte şi să nu aducă prejudicii intereselor naţionale ale Chinei”.

De asemenea, organismul chinez menţionat a indicat că ”nu autorizează BBC să continue să emită în China”.

BBC s-a declarat ”decepţionat” de decizia autorităţilor chineze. ”Suntem decepţionaţi că autorităţile chineze au decis să ia această măsură. BBC difuzează informaţiile internaţionale cele mai sigure din lume şi acoperă subiecte din lumea întreagă într-o manieră onestă şi imparţială”, a declarat o purtătoare de cuvânt a postului britanic.

La rândul său, ministrul de externe britanic Dominic Raab a calificat decizia Beijingului drept ”o restrângere inacceptabilă a libertăţii presei” şi că această măsură nu va face ”decât să afecteze reputaţia Chinei în ochii lumii”.

Decizia Chinei intervine la o săptămână după ce autoritatea britanică de reglementare în domeniul media (OFCOM) a revocat licenţa de emisie pentru canalul de televiziune chinez de limbă engleză CGTN întrucât a ajuns la concluzia că Partidul Comunist chinez are responsabilitatea editorială finală pentru programele postului respectiv.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Wikipedia

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. So what? Îi lovește demnitatea și coloana vertebrală și nu mai face nimeni afaceri în China? Se pișă ăia pe Occident, atâta timp cât lăcomia ii mână către ei…

  2. China este astăzi îndeajuns de puternică pentru a lua decizii încă și mai ferme contra colportorilor cu ștaif de teapa BBC.

    • Mentenanta zidului chinezesc informational firewall anual costa multe miliarde, insa partidul chinezesc comunist da orice pentru a ascunde realitate de cetatenii sai, cam asa a fost si puternicul urss care nu mai exista deoarece ceea ce-i bazat pe fals dispare la un moment, cum si intunericul dispare odata cu rasaritul soarelui

  3. Ce bulan pe comunistii chinezi sa se planga in SUA cand le sunt interzise firmele media controlate de partidul comunist dar ei interzic pe banda rulanta google, facebook,wikipedia, youtube, BBC etc.
    Investitorii care mai au o urma de decenta ar trebui sa se retraga din dictatura asta si sa investeasca in India, Vietnam, Europa de Est sau alte tari nerepresive.

  4. E tare asta, a lu’ dom ministru britanic: ,,această măsură nu va face ‘decât să afecteze reputaţia Chinei în ochii lumii”‘. My Lord, i se rupe Chinei de ,,aceasta”! Că reputația îi vine ea singură și fix cum trebe, odată cu miile de miliarde de USD/Euro. Din primele 20 economii ale lumii, China este singura cu creștere în 2020 – asta e ,,reputație”, bă! Și nu din poziția 20, ci din poziția 2.
    Singura ,,pierdere” a Chinei din tam-tamul ăsta e Taiwan-ul: nici vorbă s-o ia pe urmele Macao, Hong Kong.

  5. Despre asuprirea BBC, o agentura de stat britanica, ne scriu bugetarii francezi de la AFP si cei germani de la DPA. Gradati din toate tarile, uniti-va, ca sa demascati controlul guvernului chinez asupra massmediei chineze.

  6. Partidul comunist chinez se teme de adevar, nu degeaba internetul este total cenzurat cu ajutorul zidului informational firewall. Concluzia e ca partidul comunist chinez e foarte slab, mereu trebue sa ascunda si sa manipuleze informatia referitor la realitate, asa a fost si in urss care nu mai exista.

    • Pentru ca nu au fost suficient de competenti sovieticii cu controlarea informatiei si suprimarea opozitiei.

      Nimic nu dureaza o eternitate dar PCC este cea mai puternica institutie autocrata a secolului 21 si va ramane asa multa vreme.
      Vasta majoritate a chinezilor nu dau doi yuani pe libertatea de exprimare, sunt perfect multumiti sa sustina cenzura si opresiunea in schimbul cresterii economice.

    • Ai fost in China, daca nu taci dracului, cala altii au fost

    • Vorbeste gura fara tine, ai fost in China.

  7. Fuck China!