Home » Articole » Ungaria califică drept propagandă anunţul Ucrainei despre descoperirea unei reţele de spionaj ungare

Ungaria califică drept propagandă anunţul Ucrainei despre descoperirea unei reţele de spionaj ungare

Ungaria califică drept propagandă anunţul Ucrainei despre descoperirea unei reţele de spionaj ungare
Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter
Ascultă articolul

Informaţiile difuzate vineri mai devreme de Ucraina despre descoperirea unei reţele de spionaj a Ungariei în provincia ucraineană Transcarpatia fac parte din propaganda anti-ungară a Kievului, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, relatează agenţiile de știri Reuters şi EFE.

„Dacă vom primi detalii sau informaţii oficiale, vom putea să ne ocupăm de asta. Până atunci, consider aceasta drept propagandă ce trebuie tratată cu precauţie”, a spus şeful diplomaţiei ungare.

- articolul continuă mai jos -

El a adăugat că ultimii trei ani „au demonstrat că războiul din Ucraina este parţial un război al propagandei”, subliniind că „este clar că Kievul foloseşte adesea propaganda antimaghiară”, transmite Agerpres.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat vineri mai devreme că a arestat în Transcarpatia, regiune cu o numeroasă minoritate ungară, doi presupuşi membri ai unei reţele de spionaj coordonate de seriviciul ungar de informaţii militare.

Potrivit SBU, „celula culegea informaţii despre securitatea militară în regiunea Transcarpatia, căuta vulnerabilităţi în apărarea terestră şi aeriană a regiunii şi studia opiniile socio-politice” ale populaţiei locale.

Una dintre persoanele arestate este un fost militar ucrainean în vârstă de 40 de ani, recrutat de serviciile secrete ungare în anul 2021 şi activat în septembrie anul trecut, mai afirmă SBU.

Kievul şi Budapesta au relaţii tensionate din cauza refuzului premierului conservator ungar Viktor Orban de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia şi a situaţiei celor circa 150.000 de etnici maghiari din Transcarpatia, ale căror drepturi sunt încălcate, potrivit guvernului ungar, care a mai afirmat că etnici maghiari din Ucraina ce au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front.

În iunie 2022, Rusia a transferat către Ungaria 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, această înţelegere a Budapestei cu Moscova provocând iritarea Kievului.

Comentarii
  • Ungaria este stat satelit Rusiei, au conducerea subordonata celei de la Kremlin si actioneaza in consecinta. Pacat ca vor sa anexeze si din Ucraina si Transilvania. Un vot pt Simion e un vot pentru destramarea tarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole