Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autorităţile ungare au început sâmbătă vaccinarea anti-coronavirus cu vaccinul Pfizer-BioNTech a angajaţilor din sectorul medical, cu o zi mai devreme decât în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, transmite Reuters.
Ungaria a primit primul transport de vaccin anti-coronavirus sâmbătă dimineaţa, iar dozele ajung pentru vaccinarea a 4.875 de oameni, a relatat agenţia publică MTI. Vaccinurile au fost transportate la Budapesta sub escorta poliţiei.
„Am început vaccinarea personalului medical, potrivit unui plan prestabilit”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, sub formă de răspuns la întrebările adresate de Reuters.
Primele vaccinuri sunt livrate la principalul centru anti-COVID-19 din Budapesta, Spitalul Central Del-Pest, iar după-amiază alte doze vor ajunge la încă un spital important din Budapesta, a relatat MTI.
Începând de duminică, numeroase ţări din UE – printre care Franţa, Germania, Italia, Austria, Portugalia şi Spania – intenţionează să înceapă vaccinarea în masă.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels
Cine-s astia ma? Aia care se dadeau prieteni cu Rusii, testandu-le vaccinul Sputnik V? Acum Uniunea Europeana este buna ca le-a trimis cateva doze de vaccin occidental, cu care au sarit sa se vaccineze la repezeala, Sputnik nemaifiind bun.
Rusine ipocritilor
Frustrarile tipice complexului de inferioritate unguresc. In timp ce toata Europa incepe vaccinarea simultan, cu doze distribuite echitabil, simbol al unitatii UE, populistii fac ce stiu mai bine, ridica coada sus. Penibil…
tot unguru-i fruncea, haurarilor
Pai foarte bine. Ai vaccinul, il folosesti. Nu stai sa defilezi la TV 2 zile cu el aiurea.
Peste 50de ani sa speram ca o sa ajungem la nivelul in care sunt ungurii azi.
PS: AURistii care nu au calcat in viata lor in Budapesta sunt rugati sa se abtina de la fakenews
Orban este varianta maghiara a lui Simion, iar partidul lui este aur-ul unguresc.
Sa speram ca nu, pentru ca acum deja sintem inaintea lor (daca stiti sa cititi niste date, sint si poze): https://ec.europa.eu/eurostat/documents/portlet_file_entry/2995521/2-15122020-BP-EN.pdf/cd3fcb0f-faee-d0ce-0916-9be3ac231210.
Inteligentilor, daca un comentariu apare la cinci ore dupa ce a fost postat ce relevanta credeti ca mai are cind nu-l mai vede nimeni? Sau asta e si ideea?
In Ungaria nu există hoția din Romania.
https://apnews.com/article/europe-italy-poland-coronavirus-pandemic-coronavirus-vaccine-813694862082592098e9915cdf85cb80
@Emil – Baibaietebai, nu pot decat sa rad in hohote la comentariul asta!