Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Psihologul ieșean Cristian Grigore confirmă că în Iași există numeroși adolescenți care trec prin episoade de retragere extremă din viața socială, relatează Ziarul de Iași. Despre acest fenomen G4Media a scris recent și a subliniat că numai în Italia sunt peste 200.000 de adolescenți care trăiesc în izolare totală, rupți de școală, prieteni și chiar de familie.
Fenomenul, cunoscut sub numele de Hikikomori, stârnește îngrijorări la nivel european.
„Am avut un pacient – fiul unui medic – care de șapte ani trăiește aproape exclusiv în camera lui. Nu merge la școală, nu lucrează, nu are prieteni. Toată viața lui se desfășoară în jurul telefonului, al rețelelor sociale și al jocurilor video. Ziua doarme mult, noaptea stă treaz, iar orice contact real cu lumea îl sperie și îi provoacă anxietate. Este fragil emoțional, trăiește cu o depresie severă cronică și a renunțat la orice speranță pentru viitor. Din păcate, aceasta este imaginea clasică a fenomenului: o viață suspendată, lipsită de sens și de conexiuni autentice”, povestește Cristian Grigore.
Astfel de situații, deși mai puțin vizibile decât în Italia sau Japonia, există și în România și ridică probleme majore pentru familii. Lipsa unor rețele de sprijin specializate face ca părinții să fie, de multe ori, singuri în fața acestei realități dramatice.