G4Media.ro

Un tânăr care a căzut peste bordul unui vas de croazieră în…

Sursa foto: Celebrity Cruises / Facebook

Un tânăr care a căzut peste bordul unui vas de croazieră în Golful Mexicului a fost găsit în viaţă după 21 de ore/ Paza de coastă americană: ”Un miracol de Thanksgiving”

Un pasager al unui pachebot de croazieră a fost găsit în viaţă, la aproape 21 de ore după ce a căzut de la bord, la Golful Mexicului, în largul statului Louisiana, în Statele Unite, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Paza de Coastă americană a evocat joi, un ”miracol de Thanksgiving”, în contextul în care americanii au sărbătorit Ziua Recunoştinţei. Pasagerul a căzut peste bord miercuri, potrivit CNN.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 28 de ani, aflat în vacanţă pe acest vapor de croazieră – Carnival Valor -, aparţinând campaniei Carnival Cruise Lines, care a căzut peste bord după ce a plecat de la un bar, către ora locală 23.00 (joi, 7.00, ora României), împreună cu sora sa, pentru a se duce pe punte.

Îngrijorată de faptul că nu mai primea veşti, sora sa i-a avertizat pe membrii echipajului a doua zi. Bărbatul a fost de negăsit pe pachebot, iar personalul de bord a avertizat Paza de Coastă joi, către ora locală 14.30 (22.30, ora României).

O navă din Florida, un elicopter cu baza la New Orleans şi avioane din Florida şi Alabama s-au mobilizat într-o operaţiune complexă. Bărbatul dispăruse de mai multe ore atunci când au fost contactaţi salvatorii, iar zona de căutare se întindea, din acest motiv pe o distanţă de peste 300 de kilometri.

După şase ore de muncă, membrii unui vapor au anunţat că au descoperit o ”persoană la apă”. Elicopterul Pazei de Coastă a fost trimis rapid la faţa locului şi l-a salvat pe bărbat, pe care l-a transportat la secţia de urgenţe a unui aeroport din New Orleans.

  • ”El a fost capabil să-şi spună numele şi să confirme că era persoana care a căzut peste bord”, a declarat CNN coordonatorul căutărilor, Seth Gross.

Circumstanţele exacte în care a căzut peste bord erau încă neclare imediat.

Salvatorii subliniază că au auzit rareori despre cineva care să fi supravieţuit atât de mult în apă.

  • ”Nu este un lucru pe care să-l consideri că ţi se cuvine, ci va rămâne cu siguranţă gravat în mine”, a dat asigurări Seth Gross, care a salutat ”voinţa de a trăi” a bărbatului salvat.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Norocul lui că nu l-au mîncat rechinii…