Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un spital din Israel va administra, începând de luni, o a patra doză dintr-un vaccin împotriva COVID-19 unui număr de 150 dintre angajaţii săi ca parte dintr-un test clinic pentru a evalua necesitatea unui al doilea booster la nivel naţional, a anunţat duminică unitatea medicală, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Sheba Medical Center, în apropiere de Tel Aviv, a precizat că studiul pe care îl va realiza va oferi informaţii în ceea ce priveşte eficacitatea unei a patra doze şi îi va ajuta pe factorii de decizie să stabilească politici sanitare în Israel sau în alte ţări.
Israelul a raportat 1.118 cazuri confirmate de infectare cu varianta Omicron, care se răspândeşte, numărul persoanelor infectate cu această varianta dublându-se la fiecare două zile.
O comisie de experţi din Ministerul Sănătăţii a recomandat administrarea unei a patra doze din vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech israelienilor cu vârsta peste 60 de ani şi care au primit o doză booster cu cel puţin patru luni în urmă.
Acordul final din partea directorului general al Ministerului este încă în aşteptare în contextul unei dezbateri publice referitoare la disponibilitatea informaţiilor ştiinţifice suficiente pentru a justifica administarea unei doze booster suplimentare.
Articolul continuă mai jos
Sheba Medical Center nu a precizat care este durata de desfăşurare a studiului clinic.
”Vom analiza efectul celei de-a patra doze la nivelul anticorpilor şi al morbidităţii şi vom face o evaluare din punctul de vedere al siguranţei”, a spus Gili Regev-Yochay, directorul studiului, citat de centrul medical. ”Vom înţelege dacă este utilă administrarea unei a patra doze şi cui anume”.
Cei 150 de lucrători medicali ai Sheba Medical Center participanţi la test, care, potrivit spitalului, a primit autorizarea Ministerului Sănătăţii, au primit doze booster cel mai târziu pe 20 august.
Pe de altă parte, biroul prim-ministrului israelian Naftali Bennett a anunţat că premierul a avut un rezultat negativ duminică la testul pentru depistarea COVID-19 după ce fiica sa în vârstă de 14 ani a fost infectată. Premierul se află în autoizolare, a mai precizat biroul.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Oare 0vreii de la Pfizer au trimis in Israel aceeasi zeama ca si-n Europa? Doza 4,wow,cine s-ar fi asteptat?:))) Au zis ca e doar pentru doua saptamani,o singura injectie si gata,ti-ai luatblibertatea inapoi!
O fi oare bine pentru organism administrarea intr-o perioada scurta de timp a 4 doze de vaccin? Deja unii suntem la doza 3 in nici un an. Pandemia asta creata voit a fost planificata de oculta mondiala sa sperie bine lumea, sa dea totul peste cap, sa se renunte la drepturi si chiar la o viata normala. Nu le-a placut ce a iesit in criza economica din 2008 – 2012, acum au provocat un tsunami. Efectele economice incep sa se vada, furnizori inchid portile, cresteri masive de preturi. Nimeni nu protesteaza impotriva acestei pandemii aruncata in lume pentru a reseta umanitatea.
@Lica,propagandistii provaxx o sa-ti spuna ca da,e ok,ai facut 10 de vaccinuri in tinerete. Acum sa-i intrebam,ba ,le repetati p’alea din copilarie in fiecare an? Cum ar fi sa faci vaccinul antipoli o data la 6 luni si tot sa faci poliomielita?Sa ti se zica apoi,da,dar te-a ajutat sa nu faci o poliomielita mai grava! Iar alea erau vaccinuri pe virus atenuat,astea sunt pe arn,prima oara cand se fac pe oameni!
Începem ziua și terminăm ziua cu israel.suntem pregătiți pentru pentru aleși
Apa sfințită vs Pfizer
Previne infecția cu covid?
Apa sfințită NU
Pfizer NU
Previne moartea de covid?
Apa sfințită NU
Pfizer NU
Are efecte adverse, uneori letale?
Apa sfințită NU
Pfizer DA
Patru doze nu fac. Nu multumesc!.Am facut vaccin cu Pfizer plus rapel ca asa mi s-a spus. In aprilie imi expira dar doza trei nu mi-o mai fac orice s-ar intampla. Gata. De ajuns.
O sa ajungem mai rau ca-n Coreea de Nord. Si saraci si dependenti de seringa. Vai de capul nostru ca am ajuns si noi paralizati psihologic, incapabili sa raspunem adecvat pandemiei.
Aveti putina rabdare ca nu ducem lipsa de cobai pe aici. Ii veti vedea imediat, la postat.