G4Media.ro

Un proces al preşedintelui Vladimir Putin la Curtea Penală Internaţională este „o…

Sursa foto: Kremlin.ru

Un proces al preşedintelui Vladimir Putin la Curtea Penală Internaţională este „o posibilitate” – șefa diplomaţiei franceze

Un proces al preşedintelui rus Vladimir Putin la Curtea Penală Internaţională (CPI) este „o posibilitate”, a apreciat ministrul francez de externe Catherine Colonna într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien publicat joi seara, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Colaborăm cu CPI şi întreaga comunitate internaţională, astfel încât să nu existe impunitate pentru autorii şi responsabilii de război”, a explicat Catherine Colonna cotidianului francez, adăugând că CPI poate reveni la lanţul de responsabilităţi „până la cel mai înalt nivel”.

Ea a amintit, de asemenea, că această instanţă a implicat deja şefi de stat. „Nu pot prevedea că acesta va fi cazul pentru Vladimir Putin, dar este o posibilitate dacă faptele şi responsabilităţile sunt stabilite”, a spus ea.

Catherine Colonna a subliniat faptul că nu există pace durabilă fără justiţie precum şi importanţa strângerii dovezilor de crime de război.

Franţa se pregăteşte astfel să trimită un al doilea laborator mobil de analize ADN în Ucraina, obiectivul fiind acela de a permite efectuarea mai rapidă a investigaţiilor şi de a colecta dovezi importante pentru viitoare procese, a declarat jurnaliştilor o sursă diplomatică franceză.

CPI are jurisdicţie doar asupra crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii comise în Ucraina şi nu asupra „crimelor de agresiune” ale Rusiei, întrucât Moscova şi Kievul nu sunt semnatare ale Tratatului de la Roma de înfiinţare a Curţii, notează AFP.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...