Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un primar a scăzut salariile din primărie, inclusiv pe al lui, ca să aibă bani de proiecte și investiții pentru comuna pe care o conduce. Anunțul pentru comunitate a fost făcut de primar chiar pe pagina sa de Facebook, relatează Agrointeligența.
Primarul comunei Gura Văii, județul Bazău, a anunțat că măsura de aplică din acest an, iar angajații primăriei vor avea salarii diminuate, după ce Consiliul Local a a aprobat o inițiativă a primarului localității.
Primarul Silviu Tinei și-a diminuat indemnizația, cu 20%, la fel ca viceprimarul.
”Implicit, în virtutea Codului Administrativ, și consilierilor locali ai comunei Gura Văii li se vor reduce indemnizațiile pentru participarea la lucrările Consiliului Local. Totodată, în cursul anului 2023, în cadrul Primăriei Gura Văii nu se vor acorda sporuri de condiții vătămătoare, sporuri de calculator ori alte tipuri de sporuri prevăzute de legi speciale dar nejustificate”, a anunțat Silviu Tinei.
Cu banii economisiți, primarul vrea să facă mai multe investiții pentru comună printre care alimentarea cu apă, extindere rețea apă potabilă, poriect integrat pentru înființarea rețelei de canalizare a apei menajere și modernizarea tețelei de apă potabilă, modernizare iluminat public, modernizare infrastructură rutieră și sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public.
Respect!
Probabil ca salariile acolo sunt bani de buzunar. Grosul vine din „spagute”.
Ce bine a procedat. Sa faca identic si alti primari si vor fi alesi din nou la urmatoarele alegeri.
Nu o sa va vina sa credeti: e un tanar de 36 de ani, de la PSD cu 13 ani de experienta in administrația publică, fiind chiar Secretar al comunei Gura Vaii!
Bravo, baiete, succes!!!!
👍👍👍👍
Va fi dat afara din partid.
Nici dacă nu mai da salarii deloc nu cred ca strânge bani pentru toate proiectele enumerate. Asta cu salariile tăiate e pentru fraierii care pun botul. Cum e posibil ca un om sa poată sa ducă un trai decent și sa își facă meseria corect dacă primește salariu mic??? Înseamnă că ia șpăgi sau fura.
Dă exemplu nedorit în partid.
Toată stima, un gest in direcția bună .
Daca s-ar extinde de la el până la Klaun Iohanis ar fi ceva.
Dar șanse zero să lovească conștiința in mafia politică.
De ce sa adaugam un comentariu daca nu-l publicati ? Nicio problema , sant alte locuri unde sa ne scriem parerile.
Reducerea salariului mafiotilor politici e doar un strop in mocirla financiară a României.
Banii grei se fac din evaziune fiscala la contractele guvernului și administratiilor locale.
Dacă cumva DNA din greșeală mai face un dosar la câte un mafiot cazut in dizgrație vine tata Klaus și le dă drumul.
Redacția, angajați un corector,daca nu aveți puteți să fiți voi mai atenți, uite aici textul :
„Primarul comunei Gura Văii, județul Bazău, a anunțat că măsura de aplică din acest an, iar angajații primăriei vor avea salarii diminuate, după ce Consiliul Local a a aprobat o inițiativă a primarului localității.”