G4Media.ro

Un pianist rus a fost scos dintr-o serie de spectacole din Canada,…

Sursa foto: Pixabay

Un pianist rus a fost scos dintr-o serie de spectacole din Canada, deși s-a exprimat împotriva războiului din Ucraina/ Orchestra a considerat că este ”nepotrivit”

În Canada, un pianist rus a fost scos dintr-o serie de spectacole viitoare, în ciuda faptului că s-a poziționat împotriva războiului din Ucraina, transmite The Guardian. 

După ce a crescut presiunea din partea comunității ucrainene a orașului, Orchestra Simfonică din Montreal a declarat într-o declarație că ar fi „nepotrivit” ca Alexander Malofeev, în vârstă de 20 de ani, să susțină o serie de concerte în această săptămână.

Malofeev, care are membri ai familiei în Ucraina , a criticat decizia „teribilă și sângeroasă” a Rusiei de a invada țara.

„Sincer, singurul lucru pe care îl pot face acum este să mă rog și să plâng”, a scris el pe Facebook. „Înțeleg că problemele mele sunt foarte nesemnificative în comparație cu cele ale oamenilor din Ucraina, inclusiv ale rudelor mele care locuiesc acolo”, a scris el.

Simfonia de la Montreal a spus că Malofeev va fi din nou binevent „când contextul o va permite”.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Cenzura tipica netotilor PC-tarzi din Vest. Daca omul a condamnat clar razboiul si mai are si rude in Ucraina, singurul motiv pentru care e interzis e pentru ca scrie „Rusia” pe pasaportul lui, ceea ce e o prostie discriminatorie de la un capat la altul. Bine, asta si faptul ca exact ca orice institutie din PC-landia care se respecta, the Montreal Symphonic Orchestra sunt mult mai ingrijorati de ce va scrie X si Y pe Twitter decat de principii precum „nu exista vina colectiva”.

    In fata nenorocirilor din Ucraina ramai mut, insa niciodata o nedreptate nu se rezolva printr-o alta nedreptate.

    • Nu vad decizia in aceeasi nota. Pare mai degraba pentru protectia lui.
      „După ce a crescut presiunea din partea comunității ucrainene a orașului”.
      Unul mai infierbantat l-ar putea impusca pe scena.
      .
      Sunt complet impotriva fenomenului ‘cancel culture’ dar aici nu e despre asta.

    • Miroși de la distanță a putinist.
      Bagi și tu bățul prin gard degeaba.
      Ce e greu de înțeles?Rușii trebuie să meargă acasă și să-l rezolve pe diktator.Ei cu mânuțele lor.
      Iar pianistului îmbufnat, îi propun să cânte la metrou Unirea.Pe legătura dintre linia 1 cu linia 2.

    • Melcisor, esti bolnav psihic

  2. De aceea si sa pretinzi de la orice rus in vreo pozitie publica sa condamne agresiunea din Ucraina e prea mult. Vedem ca nici cei ce o fac nu sunt scutiti.

    Cu concedierile aceastea fortate, e ca si cum oamenii ar fi sanctionati ca sa satisfaca o sete de razbunare. Si se gasesc diverse pretexte pentru a atinge scopul..
    (nu zic ca toate concedierile/demisiile sunt nejustificate. Sunt destule cazuri in care ar fi.. Mai ales la sportivi, unde ei ar trebui sa reprezinte direct tara)

    • a declarat într-o declarație

      Simfonia de la Montreal a spus că

  3. “Nu trageti in pianist”

  4. Pentru cei care deplang soarta artistilor/sportivilor rusi exclusi din activitte acum. Fiecare banut platit de ei ca taxe statului rus ( direct sau indirect, chiar si cand trimit bani acasa familiei) ajuta la sustinerea razboiului.

  5. Să se îmbarce la război, unde vrea el. Țara are nevoie de el oricare din ele!

  6. mai oameni buni, chiar nu va inteleg, sunteti multi care ati plecat din tara, pentru ca v-ati scarbit de tot ceea ce este aici, ce ati face ? ca dupa aceasta, daca Romania ar face ceva prostie, si voi, in Canada, Italia,Spania, sau orice tara de pe glob, numai ca sunteti roman, v-ar confisca casa, masina, v-ar da afara de la job, cand voi tocmai din cauza tarii ati plecat de acolo, vi se pare normal chestia asta ?! si inca aplaudati pentru ca discriminati,bateti joc de un om numai pentru ca apartine de o natie .