Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lidera partidului extremist POT, Anamaria Gavrilă, i-a cerut vineri lui Nicușor Dan să declare public că “nu urmează un tratament medicamentos de specialitate și că este dispus, dacă e cazul, să se supună unui control medical independent”.
“Având în vedere comportamentele publice tot mai vizibile ale domnului ND – precum mișcările bruște și repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor și privirea rătăcită, care evită constant contactul vizual – considerăm legitim ca opinia publică să primească o lămurire clară. Îl invităm, cu toată considerația, să declare public că nu suferă de nicio afecțiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos de specialitate și că este dispus, dacă e cazul, să se supună unui control medical independent. Încrederea cetățenilor într-un candidat la președinție începe cu transparența și asumarea”, a scris aliata lui George Simion, pe pagina sa de Facebook.
În urmă cu o zi, George Simion i-a spus unei reportere ProTv care îl întrebase ce program are vizita sa Bruxelles: ”Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’”.
George Simion a fost rugat de Camelia Donțu, corespondentul Știrilor ProTV, să ofere mai multe detalii despre întâlnirile pe care le-a avut la Bruxelles.
George Simion a refuzat, spunând că a trimis un comunicat de presă în acest sens, după care a simțit nevoia să acuze reporterul Știrilor ProTV de ”hărțuire”. În imagini se vede foarte clar cum corespondentul i se adresează politicos, iar politicianul se oprește pentru a răspunde în stilul caracteristic la întrebări, fără a a-l obliga nimeni.
La insistența firească a corespondentului Știrilor ProTV, George Simion a refuzat din nou, încheiind adresarea cu o jignire suburbană la adresa lui Nicușor Dan: ”E autist, săracu’”.
Să „fugem” de panaramea😵😵
Pe astia noi i-am bagat in Parlament. Poate ne trezim, nu e prea tarziu.
Sa fugem de tanti
Si eu consider ca opinia publica ar trebui sa fie informata daca doamna anomalia gavrila urmeaza un tratament medicamentos. Si um test iq ar fi de preferat, sa vedem cu ce lucreaza doamna
Sacul si peticul.
Dacă prostia nu este considerată afecțiune, anomalia s-a trezit vorbind. Este nevoie de obligarea gureșilor la plata unor despăgubiri semnificative, în instanță, laolaltă cu sancțiunile aplicate de către CNCD.
Votam de aproape 2 decenii in 2 tari UE in afara de Romania si genul asta tensionat de alegeri nu l’am trait nicaieri si ca intodeauna la presidentiale. Imi amintesc de Basescu Iohanis De ce nu se trezesc romanii si élimina raul incepand cu alegerile parlamentare pentru ca acolo e buba cea mare. De ce voteaza aceleasi personaje si mai nou acum si mai rau. Uitati va la ei ce nulitati toxice ne reprezinta : Gavrila, Simionov,,Sosoaca, si lista e lunga. Ar trebui sa se voteze si la parlamentare cu Aceeasi implicare si scosi din ecuatie cei care nu fac ce promit. Ar trebui respectat referendumul unicameral 300 de parlamentari(care si asa sunt multi) raportat la populatie. Comparati cu alte tari UE. Lumea sa fie mai selectiva si sa voteze responsabil. Ne batem singuri cuie in cap si dupa ne victimizam. De data asta se va mai uita nimeni la noi, pentru ca inca nu se vitae sa cu cecenii langa ca in Donbas sau Lugànsc, dar nu suntem departe de asta.
Pfffff…..cine s.a găsit să vorbească! Alta panaramă!
Un nou derapaj: cetățenii îi cer Anamariei Gavrilă să declare public că nu e proastă
Pai da, dar la ea e adevarat, ce puii mei vrei sa faci?
Mai țineți minte când credeam că proastă mai mare decât Dăncilă nu se poate? Iaca!
De aceea e important să votăm și să nu credem că „mai rău decât au făcut hoții ăștia nu poate fi” pentru că întotdeauna se poate și mai rău.
Eu vreau ca tanti să dea un test de IQ , live!
Cand ii povesteste guru Georgescu despre intalnirile cu extraterestrii,despre convorbirile telepatice cu Stefan cel Mare,despre firul divin,despre microcipurile din bauturile racoritoare….i-a trecut prin creierasul neted sa solicite un consult psihiatric?