Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Luis Maria Bunescu, consilier local din comuna Cenade din Alba lucrează la Comisia Europeană la Bruxelles și și-a câștigat în instanță dreptul de participa, în mod online, la ședintele de Consiliu Local, anunță Alba24.
Ea a câștigat la alegerile din 2024 un post de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Cenade, din poziția de independent.
Acesta este de loc din comuna Cenade și și-a dorit să devină consilier local pentru a aduce un plus valoare în localitatea natală, se arată în motivarea instanței.
Însă, consilierul local nu locuiește în comună, ci la Bruxelles fiind angajată a Comisiei Europene. Chiar dacă locuiește la Bruxelles consiliera locală a vrut să participe la ședintele de consiliu, în format online. Mai exact prin apel pe WhatsApp sau video conferință.
Un proiect de hotărâre de consiliu local în acest sens i-a fost respins de către colegi, drept urmare consiliera și-a căutat dreptatea în instanță. În data de 26 ianuarie 2026 magistrații Tribunalului Alba i-au dat dreptate femeii.
Potrivit motivării instanței, consiliera locală este angajată la ”Comisia Europeană – sediul Bruxelles, în cadrul Direcţiei Generale resurse umane şi securitate. Femeia este născută şi crescută în comuna Cenade, a participat la alegerile privind consilierii pentru consiliul local din dorinţa sinceră de a putea face mai mult pentru comuna sa, a considerat chiar că, raportat la locul de muncă, poate fi un real atu pentru administraţia publică, însă cu regret a constatat faptul că, probabil, nu este dorită în sânul administraţiei locale, cu toate că localnicii au votat-o şi şi-au dorit ca să fie acolo pentru a le putea reprezenta interesele”, se arată în motivarea instanței.
A făcut un proiect de hotărâre pentru ședinte online, dar a fost respins
În replică, în instanță, reprezentanții primăriei au spus că principala locuință a femeii este la Bruxelles, iar cea secundară la Cenade. De asemenea au mai spus că din poziția de consilier local, aceasta a inițiat ”un proiect de hotărâre prin care se dorea modificarea regulamentului de funcţionare, în sensul că organizarea şedinţelor consiliului local să se realizeze în mod obligatoriu în sistem hibrid, adică atât prin participarea fizică a membrilor consiliului local, cât şi prin participarea în sistem online reclamantei.
Acest proiect a fost propus în consiliul local pe ordinea de zi, însă nu a fost aprobat de către consilieri, fapt ce dovedeşte că restul consilierilor nu sunt de acord cu organizarea şedinţelor de consiliu local în modalitatea propusă de reclamantă”, au notat magistrații.
Magistrații instanței i-au dat dreptate consilierei locale și au spus că aceasta are tot dreptul de a participa la ședintele de Consiliu Local, în format hibrid. Adică ea in online, iar restul consilierilor cu prezență fizică.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel, la instanța superioară.