Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat suspectat de spionaj a fost arestat la locul unuia dintre cele două atacuri cu rachetă de sâmbătă, la Liov, anunţă guvernatorul regunii Liov, Maksim Kozîţki, relatează The Associated Press, citată de News.ro.
Poliţia a stabilit că suspectul a înregistrat o rachetă care se îndrepta către o ţintă şi lovind-o, potrivit guvernatorului.
Poliţia a descoprit pe telefonul acestuia poze ale unor puncte de control din regiune, potrivit acestuia.
Aceste imagini au fost trimise către două numere de telefon ruseşti, mai declară Kozîţki.
Rachete ruse au lovit o instalaţie de stocare de petrol şi o instalaţie industrială.
Cel puţin cinci persoane au fost rănite în aceste atacuri, la Liov.
Ars putin pe rug si asezat intr-o teapa la intrare in Lvov.
Sa-l fi arestat, confiscat telefonul si ucrainenii sa fii continuat discutia cu rusii, indreptandu-le rachete spre tinte false… ar fi fost ceva interesant.
trebuia sa le dea ca tinta tancuri si blindate rusesti. 🙂
De acord ca trebuia initial anchetat pentru a descrie modul in care rusii folosesc informatori „la sol” pt. ghidarea rachetelor. Dar ar fi pacat sa nu primeasca un 7,62 cand va incerca sa fuga de sub escorta.