G4Media.ro

Un bărbat a fost mușcat de viperă în Munții Piatra Craiului

Sursa foto: captură video Parcul Național Piatra Craiului

Un bărbat a fost mușcat de viperă în Munții Piatra Craiului

Un bărbat, care a fost muşcat de o viperă în Munţii Piatra Craiului, a ajuns în timp util la o unitate medicală, după intervenţia salvatorilor montani de la Zărneşti, care au colaborat cu personalul din cadrul dispeceratului 112 şi din cadrul ISU Braşov, transmite Agerpres.

„Probabil că, pentru mulţi dintre noi, este greu de crezut, dar acest caz atipic din creasta Pietrei Craiului ne arată că nimic nu este imposibil. O persoană de sex masculin a fost atacată de o viperă… chiar dacă ne aflăm în luna decembrie şi stratul existent de zăpadă a făcut ca toată creasta să fie albă”, a precizat Salvamont Zărneşti, pe pagina de Facebook.

Conform sursei citate, bărbatul a sunat la 112, în sprijinul acestuia intervenind un salvamontist aflat la antrenament în zonă, cea a Vârfului Ascuţit.

„Pentru acţiunea de salvare au fost esenţiale colaborarea salvatorilor montani din Zărneşti cu operatorii 112, indicaţiile personalului specializat din cadrul dispeceratului medical de urgentă, faptul că a existat un om potrivit la locul potrivit, prin Vlad Dobre, aflat întâmplător la antrenament înspre Vf. Ascuţit şi sprijinul din partea Serviciul Public Judeţean Salvamont Braşov. Vlad a coborât în timp record victima din Vf. Ascuţit până la preluarea acesteia de către Serviciul Salvamont Zărneşti, fiind asistat prin telefon de către medicul de urgenţă specializat din cadrul dispeceratului”, a precizat sursa citată.

Astfel, în mai puţin de două ore de la apel, persoana a fost preluată de SMURD, dusă la Spitalul Orăşenesc Zărneşti şi, ulterior, la Spitalul Judeţean Braşov, starea de sănătate fiind stabilă, a mai precizat sursa citată.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Vipera polara.

  2. Ce ghinion, vipere pe vremea asta.

    • Eu habar nu aveam ca le gasim si in Piatra Craiului, le stiam mai spre Retezat incolo. E drept, nu umblu prea des pe munte.

  3. Bun, hai sa facem și noi jurnalism de calitate, nu de la birou.
    Vlad Dobre nu este salvamontist, e biciclist.
    Salvamont a refuzat intervenția în creasta pt că nu l-au crezut pe cel muscat de vipera că este muscat de vipera. L-au preluat din Prăpastiile Zărneștiului, adică unde se puteau deplasa motorizat.
    Până acolo a fost coborât de Vlad Dobre împreună cu cabanierul din Curmătura ( de la cabana motorizat până în Prăpăstii).
    A fost festival de glume proaste pe Facebook de la alți „montaniarzi” care știu ei sigur că toate viperele dorm iarna.
    Aștept mai multa calitate de la g4media.
    Mai bine ne mai spuneți ce a mai scremut Grindeanu sau Tudose că am văzut că aveți un fetiș cu ei.

    • subscriu la tot ce ai scris! de mult timp am atras si eu atentia cu Mihai Tudose. Poate cei 2 politicieni sunt acele surse din cadrul PSD pe care s-a bazat g4 in perioadele de trista amintire (l.Dragnea) si acum le sunt datori cu niste articole……..

    • Vipera care ataca si improasca cu venin? O fi fost cobra scuipatoare. 😂

    • @Frag – Bunaasta cu „salvamontistul” Vlad Dobre :-D… Pe de alta parte, am mari indoieli ca a iesit acu pe zapada vreo vipera din culculs. Plus de asta, am asa o banuiala ca era vorba de un descreierat din ala de alearga pe zapada in adidasi si pantaloni scurti (sincer, nu inteleg pasiunea asta de a alerga fara sa te opresti, fara sa admiri peisajul, sa respiri aerul si sa asculti linistea de pe creste, care mai e rostul?).

    • @kafka Da, asa e, m-am saturat de bezmeticii astia care alearga de nebuni pe munti. Pai muntele e de plimbare, de relaxare, mergi frumos in grup, admiri peisajul, bei o tuica, te incarci cu energiile dacice. Ce-i asta, cand stai si tu intins pe creasta si te gandesti la nemurirea sufletului, la sensul vietii si la piramida energetica de la Sfinx sa tropaie in viteza aia pe langa tine. Si mai alearga si in haine mulate sau pe jumatate dezbracati, fara sa se opreasca deloc pana jos! Pai iti trece tot cheful, te deconectezi de la sursa de energie . Niste descreierati. Sa se duca pe stadion ca acolo e de alergare !

  4. trebuie sa o muste si el!

  5. Asa. Excelent. Din ce judet era si de fapt ce cauta acolo acum?

  6. Salvamontiștii sunt anti vacciniști. Nu l-au crezut ca există vipere iarna, e o conspirație a lui Bill Gates, Soros și Oculta Mondială. Și oricum, tratamentul potrivit e țuică, slană, uleiuri esențiale și o pupătură de moaște. Serul antiviperin îți bagă microcipuri care te fac sa nu mai votezi cu USR!

  7. nu vad intrebarea inteligenta: era vaccinat?

  8. Bai, neomarxistilor de la G4! De ce mi-ați cenzurat comentariul de la 9:17 am?

    Vipera j.egoasă care fura nick-uri pe G4 e mult mai periculoasa decât cea care hibernează în Piatra Craiului. Nici boalivia nu se lasă mai prejos.
    De ce nu cenzurați veninoasele astea și dup-aia sa vorbiți despre viperele altora?