G4Media.ro

Un adolescent de 15 ani a fost urmărit de poliție, după ce…

Sursa foto: MAI

Un adolescent de 15 ani a fost urmărit de poliție, după ce a refuzat să oprească la semnalul agenților / A produs un accident cu două victime

Un adolescent de 15 ani este cercetat de poliţiştii din Vrancea după ce a condus o maşină, iar atunci când a fost observat, din nou, în trafic nu a oprit la semnalul agenţilor, anunță News.ro. Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, iar la un moment dat băiatul a pierdut controlul volanului şi maşina a ieşit de pe şosea.

Conform IPJ Vrancea, marţi seară, poliţiştii din Odobeşti au observat un autoturism, care era parcat neregulamentar în staţia mijloacelor de transport în comun.

În urma verificărilor, poliţiştii au identificat persoana care a condus şi a parcat autoturismul în acel loc, fiind vorba despre un copil în vârstă de 15 ani. De asemenea, s-a stabilit că adolescentul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Câteva ore mai târziu, în cadrul controalelor rutiere făcute de poliţiştii din Odobeşti, acelaşi autoturism a fost observat în trafic, însă conducătorul auto nu a oprit la semnalele echipajului de Poliţie. Poliţiştii au plecat în urmărirea autovehiculului, înspre municipiul Focşani, iar în intersecţia DN 2M cu DJ 205S adolescentul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit în decor.

În urma accidentului, băiatul de 15 ani a fost rănit uşor, leziuni suferind şi pasagerul din dreapta, în vârstă de 18 ani. Cei doi au fost transportaţi la spital.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...