Home » Analize » ULTIMA ORĂ Rusia plănuiește o zonă-tampon lângă Transnistria, anunță un înalt oficial ucrainean. Kremlinul are o mică armată și un depozit de muniții în regiunea separatistă

ULTIMA ORĂ Rusia plănuiește o zonă-tampon lângă Transnistria, anunță un înalt oficial ucrainean. Kremlinul are o mică armată și un depozit de muniții în regiunea separatistă

2034
ULTIMA ORĂ Rusia plănuiește o zonă-tampon lângă Transnistria, anunță un înalt oficial ucrainean. Kremlinul are o mică armată și un depozit de muniții în regiunea separatistă
Foto: NovostiPMR
Ascultă articolul

Rusia plănuiește să creeze o nouă zonă-tampon (buffer zone) de-a lungul frontierei cu Ucraina, în regiunea Vinnița, dinspre partea regiunii nerecunoscute Transnistria, a declarat miercuri adjunctul șefului Biroului Prezidențial, generalul de brigadă Pavlo Palisa, într-un interviu pentru RBC-Ucraina. În urmă cu o săptămână, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak anunțase că Ucraina întreprinde acţiuni de apărare, inclusiv operaţiuni de minare şi detaşarea unor unităţi suplimentare de grăniceri, la graniţa Ucrainei cu Republica Moldova, pe segmentul transnistrean.

- articolul continuă mai jos -

O astfel de inițiativă a Rusiei ar tensiona suplimentar situația și în Republica Moldova, aflată deja sub atacul hibrid al Rusiei.

Reamintim că Rusia menține ilegal câteva mii de militari în regiunea separatistă nerecunoscută Transnistria, o fâșie de pământ între Ucraina și Republica Moldova și care aparține de jure Moldovei.

Tot în Transnistria, Rusia controlează și un depozit uriaș de muniție la Cobasna.

”Rușii își schimbă constant planurile, în primul rând termenele de implementare a acestora. Fără îndoială, obiectivul lor principal în acest an va fi Donbasul. De asemenea, în condiții favorabile, își vor intensifica eforturile pe direcția sudică – este vorba despre Oleksandrivsk și întreaga direcție Zaporojie”, a spus Palisa.

„Mai mult, planurile lor includ chiar și un punct despre crearea unei zone-tampon în regiunea Vinnița, dinspre partea regiunii nerecunoscute Transnistria”, a declarat pentru RBC adjunctul șefului Biroului Prezidențial.

transnistria

Sursa Foto: .researchgate.net

Potrivit acestuia, rușii au în continuare planuri de a crea o zonă-tampon în regiunile Harkov, Sumî și Cernihiv.

De asemenea, aceștia nu au abandonat crearea condițiilor pentru o tentativă de a captura regiunile Zaporojie și Herson și, într-o perspectivă pe termen lung, de a-și realiza ambițiile agresive de a captura regiunile Nikolaev (Mîkolaiv) și Odesa.

El a mai spus că este pentru prima dată când Ucraina a aflat aceste planuri. ”Sincer vorbind, nu este un motiv de panică aici, deoarece în acest moment nu văd ca ei să dețină forțele necesare pentru a implementa toate aceste intenții”, a mai spus Palisa.

Forțele ruse nu renunță la ofensivă și vor să creeze o zonă-tampon în regiunea Dnipropetrovsk. În același timp, Forțele de Apărare ale Ucrainei desfășoară constant o apărare activă și provoacă daune semnificative prin foc forțelor ruse, arată RBC.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole