Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Regimentul ucrainean Azov, care apără imensul combinat siderurgic Azovstal unde s-au retras ultimii combatanţi ucraineni din Mariupol, a acuzat vineri forţele militare ruse că au vizat una dintre maşinile sale ce participa la o operaţiune de evacuare de civili, ucigând un soldat, informează AFP, transmite Agerpres.
„În timpul acordului de încetare a focului pe teritoriul uzinei Azovstal, o maşină a fost vizată de ruşi cu o rachetă ghidată antitanc. Această maşină se îndrepta spre civili pentru a-i evacua din uzină”, a afirmat regimentul pe mesageria Telegram. „Un combatant a fost ucis şi alţi şase au fost răniţi”, a adăugat el.
„Inamicul continuă să încalce toate acordurile şi nu respectă garanţiile de securitate pentru evacuarea civililor”, a continuat acest mesaj scurt.
Evacuările sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), care au început la sfârşitul săptămânii trecute, urmau să continue vineri în imensul complex siderurgic Azovstal, ultimul bastion ucrainean în portul strategic Mariupol din sud-estul Ucrainei.
Însă, potrivit Ministerului Apărării ucrainean, armata rusă îşi continuă ofensiva, care „vizează să preia controlul asupra uzinei”, în pofida acordului unilateral de încetare a focului pe care ea l-a anunţat miercuri seara pentru trei zile, de joi până sâmbătă.
Cucerirea Azovstal i-ar permite Moscovei să revendice controlul total asupra oraşului Mariupol, port strategic din sudul Donbasului şi care număra aproape 500.000 de locuitori înainte de război, dar care a fost devastat în timpul celor două luni de asediu şi de bombardamente.
Fix in regimentul naz ist azov avem incredere. Pe Zele il mai credem dar sa fim seriosi azov-ul…
Aha o sa va credem pe voi, cri mina lii rusi, și pe 💩 ca tine, Postacii cri mi na lilor!
Ia-l si pe idolul tau efemer regretand infrangerea Germaniei naz iste: Zelenski, invitație la Kiev în 9 mai pentru cancelarul german: ‘Nu vă explic semnificația. Înțelegeți de ce!”
Ca sa va dea mula 🖕 cu mult 💩! De asta îl cheamă!
Liderul ăsta efemer de vă face sa va băgați unghia in gat de ciudă că pierdeți, dl. bugetar, o să regrete și înfrângerea Rusiei n.ziste , nu numai pe cea a Germaniei.
Eu nu regret nimic, pt mine ucraina si rusia sunt doua tari conduse de clanuri de interlopi sau ma rog oligarhi cum li se zice pompos.
Intrebarea este, dl.bugetar, de ce iubiti atat de mult Rusia pe cat urati Ucraina, daca sunt la fel. Pentru ca Rusia lupta pentru modelul interlop pe cand Ucraina lupta ca sa scape de el, nu?
Mie postac rusofil
plec cu personalul ala ieftin de 30 de lei ..
Și nu va mai întoarceți, da?
Goegic iar au injectat ăștia de la AUR heroină in voi și după v-au scos la mâncat 💩