Home » Articole » Ucraina trimite o misiune militară anti-drone pentru „exerciţii comune” în Danemarca, după înmulţirea incidentelor ce implică drone în Europa

Ucraina trimite o misiune militară anti-drone pentru „exerciţii comune” în Danemarca, după înmulţirea incidentelor ce implică drone în Europa

30 sept. 2025, 15:45,
Ucraina trimite o misiune militară anti-drone pentru „exerciţii comune” în Danemarca, după înmulţirea incidentelor ce implică drone în Europa
Screenshot Drone, Malloy Aeronautics
Ascultă articolul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi trimiterea unei echipe militare în Danemarca pentru a „împărtăşi experienţa” de luptă contra dronelor ruse în cadrul unor „exerciţii comune”, după înmulţirea incidentelor ce implică drone în Europa, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

„Băieţii noştri au sosit pentru a participa la exerciţii comune cu partenerii, care ar putea deveni baza unui nou sistem pentru a contracara dronele ruse”, a anunţat Zelenski pe reţelele sociale.

Acest anunţ intervine înaintea unui summit al Uniunii Europene prevăzut să se desfăşoare miercuri şi joi în Danemarca, ţară unde au avut loc recent mai multe incidente misterioase cu drone, suspectate de unii că ar fi ruse, şi care au provocat scurte închideri ale mai multor aeroporturi, printre care cel din Copenhaga.

De la începutul invaziei ruse în 2022, Ucraina se confruntă aproape zilnic cu atacuri cu drone de luptă ce implică uneori sute de asemenea aparate.

„Experienţa Ucrainei este astăzi cea mai pertinentă în Europa”, a subliniat Zelenski.

„Expertiza noastră, specialiştii noştri şi tehnologiile noastre (…) pot deveni un element-cheie al viitorului Zid European contra dronelor”, a adăugat liderul ucrainean.

La rândul său, Polonia a anunţat luni trimiterea în Danemarca a unei echipe de militari pentru a ajuta la securizarea summitului.

Autorităţile daneze „ne-au cerut ajutorul, solicitând participarea de soldaţi polonezi”, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk în timpul unei reuniuni a guvernului.

După incursiuni în spaţiul aerian european a circa 20 de drone şi trei avioane de luptă ruse, ţările din UE caută să-şi întărească apărarea, în principal în apropiere de Rusia.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.