Home » Articole » Peste 113.000 de sesizări de cazuri de violență domestică în primele zece luni ale anului, cu 2100 mai multe decât în aceeași perioadă din 2024

Peste 113.000 de sesizări de cazuri de violență domestică în primele zece luni ale anului, cu 2100 mai multe decât în aceeași perioadă din 2024

20 nov. 2025, 13:00,
105
Peste 113.000 de sesizări de cazuri de violență domestică în primele zece luni ale anului, cu 2100 mai multe decât în aceeași perioadă din 2024
Sursa Foto: Pexels.com
Ascultă articolul

La peste 113.000 de sesizări de cazuri de violență domestică au intervenit polițiștii în primele zece luni ale anului, cu 2.100 mai multe decât în perioada similară din 2024, transmite MEDIAFAX.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

IGPR a anunțat joi că, în primele 10 luni ale anului 2025, polițiștii au intervenit la 113.144 de sesizări privind violența domestică, cu 2.115 mai multe decât anul trecut.

„Această creștere reflectă, în mare parte, o mai mare încredere a victimelor în sprijinul pe care îl pot primi, nu o explozie a violenței, așa cum s-a speculat în spațiul public”, transmit polițiștii.

Totodată, la nivel național, numărul faptelor penale din sfera violenței domestice a scăzut cu 19,4%, de la 50.614 în 2024 la 40.798 în 2025.

De asemenea, numărul omorurilor asociate acestui fenomen este în scădere. Dacă în anii 2023 și 2024 au fost înregistrate câte 86 de astfel de cazuri, în 2025, în primele 10 luni, au fost raportate 68.

Poliția Română transmite că intervine în mod constant și ferm în astfel de cazuri, iar multe vieți au fost salvate datorită acțiunilor rapide ale polițiștilor. „Nicio persoană care a solicitat montarea brățării electronice pentru monitorizarea agresorului și a respectat condițiile de utilizare nu a devenit victimă a unei infracțiuni de omor. Acest instrument funcționează și salvează vieți”, arată IGPR.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole