
Ucraina trece la standardul european de 230 de volţi pentru sistemul electric
Ucraina adoptă începând de marţi standardul de 230 de volţi pentru sistemul său electric, în loc de 220 volţi, cât avea până acum, pentru a continua armonizarea sistemului său electric cu cel al UE, conform unui decret publicat de Comisia naţională ucraineană pentru reglementarea energiei, informează EFE.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Pe lângă stabilirea acestui nou standard, comisia stabileşte şi o deviaţie de 10% de la acest voltaj ca marjă permisă.
„Un voltaj stabil va reduce riscurile de deteriorare a electrocasnicelor sensibile la fluctuaţii şi va reduce, de asemenea, necesitatea echipamentului suplimentar de protecţie, cum ar fi stabilizatorii”, a explicat organismul de stat ucrainean despre aceste schimbări care vor contribui, de asemenea, la eficienţa energetică, transmite Agerpres.
După invazia rusă, Ucraina şi-a conectat sistemul electric la reţeaua europeană, ceea ce i-a permis să facă faţă cu mai multe garanţii şi sprijin extern sub formă de transferuri de electricitate atacurilor sistematice ale Rusiei asupra centralelor sale electrice şi a altor infrastructuri energetice.
Aceste eforturi de conectare la sistemul european urmăresc să pună capăt dependenţei Ucrainei de Rusia.
Cele două ţări aveau conectate toate infrastructurile şi sistemul de electricitate din perioada Uniunii Sovietice.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.