Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Trupele ucrainene suferă pierderi mari deoarece armele occidentale sosesc prea lent pentru a echipa forţele armate în mod corespunzător, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski pentru CNN, într-un interviu difuzat duminică, transmite News.ro.
Rusia a câştigat teren în unele părţi din estul Ucrainei, inclusiv în jurul Pokrovskului. Capturarea nodului de transport ar putea permite Moscovei să deschidă noi linii de atac.
Zelenski a declarat că situaţia din est este „foarte dificilă”, adăugând că jumătate din brigăzile ucrainene de acolo nu sunt echipate.
„Aşa că pierzi o mulţime de oameni. Pierzi oameni pentru că nu sunt în vehicule armate … nu au artilerie, nu au cartuşe de artilerie”, a afirmat Zelenski, vorbind în limba engleză. CNN a declarat că interviul a fost înregistrat vineri.
Zelenski a declarat că pachetele de ajutor cu arme promise de Statele Unite şi naţiunile europene sosesc foarte lent.
„Avem nevoie de 14 brigăzi pentru a fi pregătiţi. Până acum … din aceste pachete nu am echipat nici măcar patru”, a spus el.
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat sâmbătă că Washingtonul lucrează la un nou pachet de ajutor „substanţial” pentru Ucraina.
Zelenski urmează să se întâlnească cu preşedintele american Joe Biden în această lună şi va prezenta un plan pentru încheierea războiului. Principalele elemente sunt securitatea şi sprijinul diplomatic, precum şi ajutorul militar şi economic, a spus el.
Nu cunosti istorie si te-ai bazat cumva pe Occident?
No, acuma ia cu paine!