Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul de Externe al Ucrainei şi-a rechemat marţi ambasadorul la Consiliul Europei pentru consultări, după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat în noaptea de luni spre marţi o rezoluţie privind modificarea mecanismului de sancţiuni, prin care a invitat Rusia să revină la lucrările Adunarea Parlamentară a Consiliului European(APCE), fără nicio restricţie asupra dreptului său de vot, conform Agerpres.
Anterior, Ucraina şi-a anunţat intenţia de a-şi suspenda participarea la lucrările APCE după decizia forului paneuropean de a permite revenirea delegaţiei ruse, care fusese privată de dreptul de vot în 2014 ca urmare a anexării Crimeii.
„Suspendarea participării delegaţiei ucrainene la APCE este un pas destul de logic. Dar aceasta nu este pentru totdeauna, căci nu vom lăsa Consiliul Europei la cheremul Rusiei şi al aliaţilor săi. Mult mai dificilă este, de fapt, situaţia în privinţa Consiliului Europei. Este datoria noastră juridică şi umană de a participa la mecanismele sale de protecţie a drepturilor omului. Deşi arsenalul acestor mecanisme este departe de a fi perfect, el este important”, a declarat ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin, citat de Ukrainska Pravda.
„În toate celelalte privinţe, ne-am cam pierdut încrederea în Consiliul Europei şi va fi foarte dificil ca ea să fie restabilită. Prin urmare, rechemăm ambasadorul nostru la Consiliul Europei pentru consultări”, a afirmat şeful diplomaţiei Kievului.
Totodată, Pavlo Klimkin şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că instituţia cu sediul la Strasbourg a adoptat o „nouă normalitate” în relaţiile cu Rusia.
„Este în special regretabil faptul că aceasta s-a întâmplat în momentul în care Franţa prezidează Consiliul Europei’, a spus el, adăugând: „A întinde covorul roşu pentru deputaţii ruşi, fără ca Rusia să fi pus în aplicare măcar una din condiţiile cerute, este greşit’”.
După nouă ore de dezbateri aprinse şi aprobarea mai multor amendamente, parlamentari din statele membre ale Consiliului Europei au votat în noaptea de luni spre marţi pentru posibilitatea ca Rusia să participe din nou la lucrările APCE, după ce în decurs de cinci ani nu a avut drept de vot, ca urmare a anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.
Sursa foto: Comisia Europeană
Consiliul Europei nu are nicio legătura cu UE!!! Găsiți alta poza sau jurnaliști care stiu ce spun
Mai trebuie sa mai posteze inca doi # kondensatori care sa spuna ca poza nu are definitie HD, respectiv ca nu e bine „cropuita”.
Exact ce e mai important nu zice nimeni:
UE(ss) a dat mana cu ex- USSR (aka hitler2.0 und stalin 2.0) pt impartirea arbitrara a unor trritorii.
UE(ss) a legitimat ruperea ukrainei de catre putinika
@x-link esti chiar idiot postacule tocmai asta spunea carmen, consiliul europei nu e UE!
Corect, Consiliul Europei nu este la Bruxelles, iar poza de aici este cu clădirea Berlaymont din Schuman Bruxelles, care este și sediul Comisiei Europene.
Consiliul Europei, Parlamentul european sau Comisia europeana reprezinta acelasi lucru in mentalul colectiv. Europa si in special cea occidentala. Care Europa astazi s-a facut presh in fatza rusiei
Alt idiot ion din balon. Aloooo, vorbim de consiliul europei de la strasburg, e alta mancare de peste, sau ati primit postarile la pachet si mizati pe faptul ca oamenii nu sunt infirmati. Uite ca oamenii stiu diferenta intre UE si Consiliul Europei. Postaci prosti