Home » Articole » Ucraina neagă orice implicare în atacul armat de la Moscova

Ucraina neagă orice implicare în atacul armat de la Moscova

Ucraina neagă orice implicare în atacul armat de la Moscova
sursa foto: STRINGER / AFP
Ascultă articolul

Ucraina nu are absolut nicio legătură cu atacul armat care s-a soldat vineri cu zeci de morţi şi peste 100 de răniţi la Moscova, a declarat un consilier al preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak, calificându-l drept un „act terorist”, transmite France Presse, citată de Agerpres.

”Să fie clar, Ucraina nu are absolut nimic de-a face cu aceste evenimente”, a declarat pe Telegram Podoliak, a cărui ţară luptă de doi ani împotriva invaziei ruse.

- articolul continuă mai jos -

Şi Legiunea Libertatea Rusiei, un grup de luptători ruşi anti-Kremlin cu baza în Ucraina, a negat orice implicare în atacul armat ucigaş de vineri asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei.

”Subliniem că Legiunea nu luptă împotriva civililor ruşi”, a declarat grupul, care pune atacul pe seama „regimului terorist al lui Putin”.

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi peste 100 rănite vineri seara într-un atac comis de bărbaţi înarmaţi asupra sălii de concerte din complexul Crocus City Hall, de la periferia Moscovei, conform bilanţului provizoriu anunţat de forţele de securitate (FSB).

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole