Home » Articole » Ucraina loveşte un centru rusesc de comunicaţii prin satelit din regiunea Moscovei

Ucraina loveşte un centru rusesc de comunicaţii prin satelit din regiunea Moscovei

806
Ucraina loveşte un centru rusesc de comunicaţii prin satelit din regiunea Moscovei
sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Statul Major General al armatei ucrainene a comunicat luni despre un atac care a lovit la primele ore ale dimineţii centrul de comunicaţii prin satelit de la Dubna (regiunea Moscovei), cel mai mare din Rusia şi unul dintre cele mai importante din Europa, conform site-ului web al companiei care îl gestionează, relatează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Pe amplasamentul obiectivului lovit se poate observa un fum masiv” , a indicat Statul Major ucrainean într-un comunicat pe contul său de Telegram despre atacul asupra instalaţiei de comunicaţii spaţiale ruse.

Conturi ruseşti de Telegram au publicat o înregistrare video în care apare presupusa coloană de fum care s-a format deasupra centrului din Dubna după atac.

Ucraina a crescut frecvenţa şi intensitatea atacurilor sale asupra Moscovei şi a regiunii adiacente, iar săptămâna trecută a lovit două zile consecutiv principala rafinărie din Moscova, capitala rusă începând să aibă probleme cu aprovizionarea cu combustibil din cauza pagubelor suferite de această rafinărie.

Comunicatul Statului Major ucrainean consemnează de asemenea mai multe atacuri asupra unor obiective ruseşti din teritoriile ucrainene ocupate şi confirmă atacul de duminică dimineaţa asupra infrastructurii portului Kavkaz, din regiunea Krasnodar (sudul Rusiei), cu rol important în aprovizionarea trupele ruse desfăşurate în sudul Ucrainei.

Portul Kavkaz este o infrastructură logistică-cheie în conectarea peninsulei ocupate Crimeea de teritoriul Federaţiei Ruse, notează EFE.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole