Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Armata ucraineană a declarat joi că este îngrijorată de „amenințarea tot mai mare” a unei noi ofensive rusești dinspre vecinul său nordic, Belarus. „Retorica agresivă a liderilor militari și politici ai Rusiei și Belarusului se intensifică”, a declarat Oleksii Gromov, un înalt funcționar al armatei ucrainene, citat de Le Monde.
Încă de la începutul invaziei Ucrainei, Belarus a servit drept platformă logistică pentru aliatul său rus. În 24 februarie, trupele Moscovei au părăsit teritoriul său, într-o încercare nereușită de a cuceri capitala Kiev. În 10 octombrie, o parte din avalanșa de rachete care a căzut asupra întregii Ucraine a venit și de pe teritoriul belarus. O săptămână mai târziu, „dronele sinucigașe” care au lovit Kievul în 17 octombrie au fost lansate din Belarus, potrivit autorităților ucrainene.
Până în prezent, armata belarusă nu a fost implicată în luptele de pe teritoriul ucrainean, dar temerile privind implicarea sa directă în conflict și deschiderea unui nou front în nordul țării au crescut de când dictatorul belarus, Alexander Lukașenko, a anunțat în 10 octombrie crearea unei grupări militare comune cu Rusia.
Să mai atace cu ce? T-62, MT-LB și kalashuri ruginite? Între timp, soldații ucraineni se antrenează în Europa cu miile.
Cu hoarde de ruși ortodocși mânate din urmă de ceceni musulmani….Ca in ’43 :cantitate până rămân ceilalți fără gloanțe!