Home » Articole » Ucraina anunță că drona din Portul Constanța era ucraineană, dar a pierdut controlul din cauza sabotajului rusesc, și că a informat România: Am furnizat informațiile necesare României pentru a preveni pierderi în rândul populației civile / A fost bruiată de ruși

Ucraina anunță că drona din Portul Constanța era ucraineană, dar a pierdut controlul din cauza sabotajului rusesc, și că a informat România: Am furnizat informațiile necesare României pentru a preveni pierderi în rândul populației civile / A fost bruiată de ruși

3011
Ucraina anunță că drona din Portul Constanța era ucraineană, dar a pierdut controlul din cauza sabotajului rusesc, și că a informat România: Am furnizat informațiile necesare României pentru a preveni pierderi în rândul populației civile / A fost bruiată de ruși
sursa foto: Cititor ISE
Ascultă articolul

Forțele Navale ale Armatei Ucrainei au transmis vineri printr-un mesaj pe Facebook că au anunțat autoritățile din România că drona maritimă care a explodat în Portul Constanța este ucraineană și au furnizat informațiile necesare Forțelor Navale Române pentru a preveni eventuale pierderi în rândul populației civile. Oficialii ucraineni au adăugat că au pierdut controlul asupra dronei maritime din cauza sabotajului rusesc.

- articolul continuă mai jos -

”Drona marină și-a pierdut controlul sub influența mijloacelor de război electronic ale inamicului (Rusiei – n.red.) și a ajuns în apropierea coastelor României”, au transmis oficialii ucraineni.

Iată mesajul integral:

„În timpul executării unor misiuni în zona operațională a Mării Negre, una dintre ambarcațiunile maritime fără echipaj ale Forțelor Navale ale Forțelor Armate ale Ucrainei și-a pierdut controlul sub influența mijloacelor de război electronic ale inamicului și a ajuns în apropierea coastelor României.

Forțele Navale ale Forțelor Armate ale Ucrainei au furnizat informațiile necesare Forțelor Navale Române pentru a preveni eventuale pierderi în rândul populației civile”.

Context

O dronă marină a explodat vineri în Portul Constanța, în dana 78, care se află în apropiere de Oil Terminal, dană de încărcare gaze. Forțele armate ucrainene au anunțat că e vorba de o dronă ucraineană, scăpată de sub control din cauza sabotajului Rusiei.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a transmis că există posibilitatea să existe și alte drone, iar prefectul Constanței a transmis că este vorba, în total, de cinci drone. Au fost emise două mesaje RO-Alert, zona a fost evacuată și nu există victime.

Urmărește pe G4Media principalele evenimente ale zilei.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole