UAD Fashion 2026: „Fu Shi” și „Blank Canvas”, două perspective asupra patrimoniului cultural

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Colecțiile de disertație prezentate de Andreea Bora și Diana Grigorescu la Gala UAD Fashion 2025 demonstrează că raportarea la patrimoniu nu mai înseamnă reproducerea fidelă a unor coduri vestimentare, ci reinterpretarea lor printr-un limbaj contemporan.

Deși pornesc din universuri culturale diferite, cele două proiecte sunt unite de aceeași preocupare pentru construcția hainei și pentru procesul din spatele obiectului vestimentar. Dacă una privește spre istoria costumului chinezesc și spre posibilitățile oferite de tehnologie, cealaltă explorează memoria obiectelor, meșteșugul și relația dintre interiorul domestic și corp.

„Fu Shi” de Andreea Bora 

Colecția „Fu Shi”, semnată de Andreea Bora, are la bază cercetarea vestimentației tradiționale chineze din perioada dinastiilor Shang până la Ming. Designerul evită însă tentația unei reconstituiri istorice și folosește aceste referințe ca punct de plecare pentru un studiu asupra construcției vestimentare. Interesul pentru sistemele de închidere, tipurile de gulere și suprapunerea straturilor devine vizibil în fiecare apariție de pe podium, unde siluetele capătă un caracter aproape sculptural.

Paleta cromatică dominată de negru accentuează și mai mult această rigoare formală, mutând atenția de la ornament către arhitectura pieselor. Volumele ample, umerii puternic construiți și capelele reinterpretate creează o imagine sobră, aproape ceremonială, în timp ce inserțiile realizate prin imprimare 3D introduc discret dimensiunea tehnologică a proiectului. Este una dintre cele mai interesante direcții ale colecției, deoarece tehnologia nu este folosită ca artificiu vizual, ci ca instrument care influențează structura și funcționalitatea hainelor.

În același timp, colecția rămâne fidelă caracterului său experimental. Unele volume domină atât de puternic corpul încât acesta pare să devină un simplu suport pentru construcție, iar expresivitatea umană este uneori eclipsată de complexitatea formelor. Totuși, această alegere pare asumată și susține intenția designerului de a trata moda ca pe un proces continuu de cercetare, în care tradiția poate fi reinterpretată fără a deveni nostalgică.

„Blank Canvas” de Diana Grigorescu 

Dacă „Fu Shi” vorbește despre disciplină și structură, „Blank Canvas”, colecția semnată de Diana Grigorescu, propune o abordare mai intimă și mai emoțională. Referințele culturale pornesc de la obiecte găsite, meșteșuguri fără autor, elemente de workwear și costum istoric, dar și din universul unor artiști precum Paul Poiret, Cindy Sherman, Robert Morris sau Louise Bourgeois. Rezultatul nu este o colecție despre trecut, ci despre felul în care memoria poate fi purtată.

Designerul traduce elemente specifice designului interior în vocabular vestimentar, reinterpretând tiparele de tapițerie sau tehnicile de intarsie prin aplicații textile și intervenții manuale. Materialele recuperate și fragmentele de textile vechi nu sunt integrate doar din considerente sustenabile, ci devin purtătoare ale unei istorii proprii. Haina funcționează astfel ca o arhivă de gesturi, obiecte și amintiri.

Vizual, colecția alternează între volume protectoare și siluete mai relaxate, iar paleta cromatică deschisă contribuie la atmosfera de liniște și confort pe care designerul și-a propus să o transmită. Există un dialog permanent între piesele care par inspirate de mobilier sau textile de interior și croielile contemporane, iar această tensiune produce unele dintre cele mai interesante momente ale colecției. Pe alocuri, însă, dorința de experiment face ca anumite proporții să devină inegale, iar unele look-uri să pară mai apropiate de instalația artistică decât de garderoba contemporană.

Privite împreună, cele două colecții demonstrează două moduri diferite de a înțelege patrimoniul cultural în moda actuală. Andreea Bora își construiește discursul pornind de la cercetarea istoriei costumului și de la posibilitățile noilor tehnologii, în timp ce Diana Grigorescu transformă memoria materialelor și meșteșugul într-o reflecție asupra valorii timpului și a procesului creativ. În ambele cazuri, referințele culturale nu sunt reproduse literal, ci devin instrumente pentru dezvoltarea unui limbaj personal.

Într-un context în care moda este adesea asociată cu viteza și schimbarea permanentă, ambele proiecte aleg să încetinească ritmul și să pună accent pe cercetare, construcție și intenție. Sunt două colecții care arată că originalitatea nu apare neapărat din ruptura totală cu trecutul, ci din capacitatea de a-l privi critic și de a-l transforma într-un discurs contemporan coerent.