UAD Fashion 2026: Corsetul, de la simbol al constrângerii la manifest al identității

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Istoria modei revine constant în creațiile contemporane, însă nu ca exercițiu de nostalgie, ci ca sursă pentru reinterpretări care răspund preocupărilor prezentului. Acest lucru a fost evident și în colecțiile semnate de Patricia Bara și Karina Ștefania Bura, prezentate în cadrul UAD Fashion 2026.

Deși pornesc de la referințe diferite, estetica victoriană, respectiv teoria corpului și a identității, cele două creatoare ajung la un punct comun: redefinirea corsetului și a feminității într-un context contemporan.

„Victorianism” de Patricia Bara

Colecția „Victorianism”, semnată de Patricia Bara, explorează estetica epocii victoriene fără a cădea în capcana reproducerii fidele a costumului de epocă. Designerul folosește elemente recognoscibile, precum corsetele, dantela, broderiile florale și volumele ample, dar le adaptează unui limbaj vestimentar actual. Rezultatul este o colecție care păstrează rafinamentul istoric, însă îl privește prin filtrul funcționalității și al libertății feminine.

Corsetul, simbol al constrângerii în imaginarul colectiv, este reinterpretat aici ca o piesă flexibilă, adaptată corpului contemporan. Structurile arhitecturale modelează silueta fără a sugera rigiditate, iar materialele fluide și detaliile brodate echilibrează construcțiile ample. Paleta cromatică, dominată de tonuri de ivoire, bej și taupe, accentuează atmosfera elegantă și discretă a colecției.

Unul dintre cele mai reușite look-uri este cel construit în jurul unui corset sculptural purtat peste o fustă transparentă din dantelă, unde contrastul dintre rigiditatea aparentă și delicatețea materialelor funcționează foarte bine vizual. În același timp, colecția demonstrează o bună înțelegere a proporțiilor și a tehnicilor de construcție.

Există însă și câteva limite. Cromatica rămâne constantă pe aproape tot parcursul prezentării, iar anumite silhouette repetă aceleași volume și aceeași formulă estetică. O evoluție mai evidentă a colecției ar fi oferit mai mult dinamism întregului discurs vizual.

„Moi-peau” de Karina Ștefania Bura  

Dacă Patricia Bara vorbește despre libertatea de a reinterpreta simbolurile trecutului, Karina Ștefania Bura propune, prin „Moi-peau”, o reflecție asupra corpului și a identității. Inspirată de conceptul psihanalitic al „eului-piele”, colecția tratează pielea ca pe un spațiu simbolic și transformă imperfecțiunile într-un element estetic, nu într-un defect care trebuie ascuns.

Și aici corsetul ocupă un loc central, însă semnificația lui este diferită. Nu mai este un instrument de modelare a siluetei, ci o structură protectoare, apropiată de ideea unei armuri. Designerul construiește un dialog între vulnerabilitate și reziliență prin intermediul materialelor transparente, al catifelei și al broderiilor care reproduc textura pielii. Tehnica „smocking waves”, utilizată pentru a sugera ridurile și tensiunile naturale ale corpului, reprezintă unul dintre cele mai interesante detalii tehnice ale colecției.

Pe măsură ce prezentarea avansează, cromatica trece de la nuanțe neutre și luminoase la un registru dominat de negru și transparențe, marcând vizual transformarea corpului într-o prezență puternică și asumată. Look-urile finale impresionează prin construcțiile sculpturale și prin modul în care transparențele și broderiile creează iluzia unei a doua pieli.

Totuși, unele ținute rămân mai apropiate de zona instalației artistice decât de cea a modei purtabile. Este însă o alegere asumată, în acord cu caracterul conceptual al proiectului și cu mesajul pe care acesta îl transmite.

Privite împreună, cele două colecții demonstrează că moda contemporană poate folosi aceeași piesă vestimentară pentru a spune povești complet diferite.

În timp ce Patricia Bara transformă corsetul într-un simbol al emancipării feminine prin reinterpretarea patrimoniului vestimentar victorian, Karina Ștefania Bura îl folosește pentru a vorbi despre corp, vulnerabilitate și acceptarea propriei identități.

Rezultatul este un dialog coerent despre felul în care trecutul și experiența personală pot deveni instrumente pentru construirea unui limbaj vestimentar relevant în prezent.