„Tu nu poți, nu ai cum”. 50 de copii cu deficiență de vedere reușesc să urce la 15 metri și să demonstreze lumii că pot cuceri orice obstacol

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Mina are mai multe emoții în fața camerei de filmat decât în fața zidului de 15 metri pe care se cațără cu ușurința unui alpinist profesionist. Practică escalada de la 10 ani, încă dinainte de a deveni eleva Liceului pentru Deficienți de Vedere Buzău.

Pe atunci, nici nu știa că există acest sport. Și nici nu-și închipuia că va putea să urce pe un perete înclinat, fie și pentru că, din păcate, nu putea să-l vadă prea bine.

Ce-i drept, când a escaladat prima dată, s-a intimidat puțin. „Mi-am zis «Eu ce fac acum, rămân aici pentru totdeauna?». Abia m-am cățărat”. Dar teama ei s-a evaporat rapid. „După ce am ajuns sus, nu mai voiam să cobor”.

Mina Mocanu are acum 16 ani, se antrenează câte o oră și jumătate o dată la trei zile, a participat deja la prima sa competiție și visează că la un moment dat se va cățăra pe un munte real. Și-l va învinge.

„Escalada se bazează 90% pe picioare și doar 10% pe mâini. Gândiți-vă că avem trasee mari, de 15 metri, și nu avem puterea să ne tragem în mâini o distanță atât de mare.

De aceea este bine să ne bazăm pe picioare, să ne împingem în picioare. Mâinile sunt de sprijin. Într-adevăr, ne ajutăm și cu mâinile să ne împingem, dar mâinile sunt de sprijin”, ne-a explicat Mina, după ce i-a trecut emoția generată de faptul că o filmam în clubul de escaladă din București al Asociației Climb Again.

Venise de la Buzău, cu colegii săi de la Liceul Pentru Deficienți de Vedere, pentru o nouă sesiune din proiectul „Arta care ne unește”.

Un răgaz și sprijin pentru părinți

„Arta care ne unește” și-a propus să creeze o comunitate incluzivă pentru copiii cu dizabilități și pentru părinții lor, prin intermediul escaladei terapeutice și prin acces la evenimente culturale, ateliere de artă, muzică, teatru, dans și evenimente prin care să-și dezvolte abilitățile psiho-emoționale.

Proiectul se desfășoară cu o finanțare obținută în cadrul programului „Susține un ONG” al Fundației Orange și sprijină 50 de copii și tineri cu dizabilități de vedere, motorii și

neuromotorii din București și Buzău. Li s-au alăturat 30 de părinți, care au primit un mic răgaz, dar și consilier edin partea psihologilor asociației.

„Pentru părinții copiilor cu dizabilități este extrem de greu să participe la evenimente de dezvoltare personală, întrucât, în cele mai multe cazuri, copiii lor necesită îngrijire și atenție constantă”, au explicat reprezentanții Climb Again. Prin urmare, voluntarii organizației au avut grijă de copiii, în timp ce părinții au mers la evenimente artistice.

Încrederea în sine a crescut cu 17%

„Escalada terapeutică îi ajută să își dezvolte abilitățile de mobilitate și partea de motricitate fină și grosieră. Încercăm să îi ajutăm să devină mai independenți prin această escaladă, dar în același timp să le oferim și contexte în care ei să experimenteze activități creative, menite să le dezvolte și alte abilități, și să socializeze”, ne-a explicat Emilia Mocan, manager al proiectului din partea Asociației Climb Again.

Emilia Mocan, alături de copii și instructori, la centrul Climb Again de pe Șoseaua Berceni

Cel mai important beneficiu este dezvoltarea încrederii în sine.

Majoritatea copiiilor cu deficiențe de vedere sau motorii se confruntă în viața de zi cu zi, pe lângă greutățile propriilor limitări fizice, și cu obstacolele și piedicile puse de ceilalți.

„Vorbim despre copiii care foarte des au auzit «Tu nu poți, nu ai cum, nu o să reușești», care sunt marginalizați și excluși din societate și care vin în acest spațiu unde primesc încurajări din partea voluntarilor și a instructorilor noștri.

Chiar am făcut la un moment dat un studiu de impact și am observat că după o singură sesiune de escaladă, stima de sine creștea cu circa 17%, ceea ce e extraordinar. Și dacă fac asta pe termen lung, deja impactul este foarte puternic”, ne-a explicat Emilia Mocan.

Mina este unul dintre cei 50 de copii care au participat la ediția din acest an a proiectului „Arta care ne unește”.  Și, într-adevăr, când se află la 3, 6 sau 15 metri, simte că a reușit și simte că vrea mai mult.

„Când sunt jos, îmi spun că trebuie să urc. Iar când sunt acolo sus, nu mai vreau să cobor”, ne dezvăluie Mina.

Și nu este singura care simte la fel.

„Oricât de puternic ai fi, dacă nu ai încredere că o să reușești, nu o să faci nimic”

Clubul de escaladă al Asociației Climb Again este „ascuns” undeva în cartierul Berceni, în curtea unei foste fabrici, printre service-uri, depozite și firme diverse.

Ușa clădirii devine, tocmai de aceea, un adevărat portal către un alt tărâm. Căci, odată trecut pragul, peisajul se umple cu pereți de escaladă, corzi, cordeline și și carabine.

Mihaela Pascu, alături de Alex Moldovan, voluntar la Asociația Climb Again

Am găsit-o aici și pe Mihaela Pascu, o fetiță firavă, dar care la 13 ani este deja o veterană a escaladărilor. Practică acest sport de șapte ani. Se antrenează la Liceul Pentru Deficienți de Vedere Buzău, unde există un perete pentru escaladă, și în proiectul Asociației Climb Again.

„Doamna care îmi este acum dirigintă, doamna Vali, mi-a spus să încerc. Și am început ușor, cu o cățărare, două, la orele de sport, și așa am ajuns aici.

Îmi place foarte mult înălțimea, îmi place adrenalina și sentimentul ăsta de putere, că am reușit”, ne-a povestit Mihaela. „Doar locurile înguste nu îmi plac”, a glumit ea.

Într-adevăr, se cațără pe pereți cu o ușurință incredibilă. Acolo se simte în largul ei, simte fiecare priză, știe ce pas urmează să facă, când să accelereze și când să fie mai calculată, pentru a depăși o înclinare mai mare.

„De fiecare dată când ajung sus, îmi mai pun mie o bilă albă, că am reușit să o fac și pe asta”.

Mihaela Pascu are și un sfat pentru cei care vor să se apuce de escaladă. „Începeți ușor și la fiecare antrenament mai încercați să adăugați câte ceva.

Sunt importante și partea fizică, și partea mentală. Oricât de puternic ai fi, dacă nu simți că vrei să ajungi până sus și nu ai încredere că o să reușești, nu o să faci nimic”.

„Aceasta este o parte din menirea mea”

Asociația Climb Again are o experiență îndelungată în sprijinirea persoanelor cu deficiențe și dizabilități care caută să-și câștige încrederea și independența prin cățărare sportivă.

A fost înființată în 2014 și a ajutat până acum 3.000 de copii cu nevoi speciale. O parte dintre ei au rămas în echipă și au devenit, la rândul lor, instructori. Lotul Național de Paraclimbing, fondat de Climb Again, a obținut peste 50 de medalii la competițiile internaționale.

În ultimii doi ani, asociația a fost sprijinită de Fundația Orange, prin programul „Susține un ONG”.

„Ne ajută foarte tare că Fundația Orange are încredere în noi și ne sprijină pe termen lung. Putem astfel să diversificăm experiențele și intervenția pe care noi o oferim copiiilor, în mai multe contexte de dezvoltare”, a mărturisit Emilia Mocan, manager de proiect în cadrul Asociației Climb Again.

Nimic nu s-ar face, însă, fără alt sprijin important: cel al voluntarilor.

Unul dintre aceștia este Alex Moldovan, masterand în specializarea Publicitate, care a simțit nevoia să se implice pentru că își dorea să vadă o schimbare în jurul său.

„Aceasta este o parte din menirea mea. Ajut copiii să profite de ce se întâmplă aici, căci este un lucru benefic pentru ei. Să-și depășească limitele. Și prin voluntariatul meu contribui la o schimbare a destinului lor”, ne-a explicat Alex de ce a devenit voluntar în proiectul „Arta care ne unește”.

Sesiunea de escaladă s-a încheiat cu una de creație. Tocmai pentru nu doar arta ascensiunii unește. Copiii s-au adunat în jurul meselor și au învățat să decoreze, cu carioaca, benzi multicolore și sârmulițe de pluș un… inorog.

Un animal mitic, ce simbolizează perfect ceea ce fac acești copiii: dacă crezi suficient de tare, depășești orice obstacol. Și ceea ce părea că nu se poate devine realitatea.