Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul de Administraţie al Centrului „John F. Kennedy”, un hub cultural național iconic din Washington DC – condus acum de apropiaţi ai preşedintelui SUA, Donald Trump – a decis să redenumească spaţiul în „Trump-Kennedy Center”, a anunţat joi secretarul de presă al Casei Albe, conform AFP.
Decizia salută „munca incredibilă depusă în acest an de preşedintele Trump pentru a salva clădirea. Nu doar din perspectiva reconstrucţiei sale, ci şi a finanţelor şi a reputaţiei sale”, a comentat Karoline Leavitt într-un mesaj pe X.
Miliardarul în vârstă de 79 de ani şi-a gravat recent numele pe faţada unui „Institut pentru Pace” din Washington, o decizie luată de data aceasta de Departamentul de Stat.
Fostul dezvoltator imobiliar şi-a transformat numele într-un brand, inscripţionat cu litere strălucitoare pe proprietăţile pe care le deţine.
Se pare că este hotărât să continue acest avânt în preşedinţia sa, comentează AFP.
Donald Trump a glumit public în repetate rânduri despre un nou nume pentru Kennedy Center, combinându-şi numele cu cel al preşedintelui asasinat JFK.
Fosta vedetă de reality show a preluat controlul asupra acestei instituţii culturale anterior neutră şi şi-a plasat aliaţii în poziţii cheie.
Donald Trump a găzduit recent şi o gală la centru, pe care intenţionează să o utilizeze ca simbol al abordării sale tradiţionaliste şi „anti-woke” faţă de cultură.
Noua conducere a Kennedy Center a eliminat ‘drag show-urile’ şi evenimentele care celebrează comunitatea LGBT. În plus, a invitat conferinţe susţinute de grupuri religioase de dreapta şi artişti creştini.
Conform presei americane, vânzările de bilete au scăzut de când Donald Trump şi asociaţii săi au preluat controlul asupra Kennedy Center.
Megalomanie dusă la extrem.
Indignare!
Strumf si cultura! Ma si mir ca nu l-a demolat sa mai faca un „tower”!
Iar alaturarea Kennedy / Strumf… ce blasfemie!