Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul canadian Justin Trudeau i-a promis preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, că ţara sa va înăspri controalele la graniţa comună, rămasă mult timp fără apărare, a declarat duminică un înalt oficial al Canadei, potrivit Reuters, transmite News.ro.
Trudeau s-a deplasat vineri în Florida pentru a lua cina cu Trump, care a promis să aplice tarife vamale importurilor canadiene dacă Ottawa nu împiedică migranţii şi drogurile să treacă frontiera.
Canada trimite 75 % din toate exporturile de bunuri şi servicii către Statele Unite, iar tarifele ar afecta grav economia.
Ministrul Siguranţei Publice, Dominic LeBlanc, care a stat la masă cu Trudeau şi Trump, a declarat că cei doi bărbaţi au discutat despre măsurile de securitate suplimentare pe care Canada le va introduce.
„Vom căuta să achiziţionăm, de exemplu, drone suplimentare, elicoptere de poliţie suplimentare, vom redistribui personalul … credem că frontiera este sigură”, a declarat el pentru Canadian Broadcasting Corp.
Articolul continuă mai jos
„Este important, cred, să arătăm canadienilor şi americanilor că ne intensificăm într-un mod vizibil şi puternic, şi exact asta vom face”, a adăugat el, promiţând mai multe detalii în zilele şi săptămânile următoare.
Canada, a spus el, va continua să argumenteze că tarifele ar afecta ambele naţiuni, având în vedere cât de interconectate sunt cele două economii.
„Sunt încrezător că americanii vor înţelege că nu este în interesul lor … să procedeze în acest fel”, a spus el, descriind întâlnirea de la cină ca fiind foarte caldă şi cordială.
Trump a declarat sâmbătă că a discutat despre frontieră, comerţ şi energie în cadrul unei întâlniri „foarte productive” cu Trudeau.