Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tribunalul Ilfov a respins cererea procurorilor de menținere a arestului preventiv în cazul Adinei Mara Mihai, partenera lui Cătălin Hideg, afaceristul care controlează afacerea prin care o firmă de distribuție de băuturi alcoolice și mâncare, înființată în 2019, a furnizat statului român 1,7 milioane de măști de protecție.
Judecătorii au menținut însă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, până la 27 august 2020.
Adina Mara Mihai este patroana unei firme care gestionează deșeuri medicale și care a fost arestată preventiv miercuri de Judecătoria Cornetu într-un dosar privind deșeurile, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției.
G4Media a scris pe larg despre dosarul în care este anchetată partenera lui Hideg.
sursa foto: Sanimed
mafia din România
Ca Hideg a furnizat statului roman masti nu ar fi o problema, cineva tot trebuia sa o faca. Decat sa fie o firma din afara RO prin care ieseau din tara milioane de $ asa macar o parte din bani raman in economie intro forma sau alta.
Adevarata problema este legata de calitate si pret. Daca calitatea este ok si pretul a avut un adaos decent gen ~10-15% atunci toata lumea e happy insa daca vedem adaosuri de 300% atunci sa sune cineva la DNA ca ceva e putred.
Hexipharma 2, aceleasi tipuri de oameni, baietii destepti din serviciile de siguranta, care sub pretextul juramantului pt patrie si permit sa faca inca un genocid la adresa populatiei acestei tari!
Pe noi nu ne bat rusii, nu ne bat ungurii, nimeni altcineva, ci ne-a cucerit hotia care este litera de lege in toate institutiile statului roman! Umflatul asta cu epoleti, de ce nu este anchetat pt genocid ???