Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tribunalul București a declinat, miercuri, Curții de Apel plângerea unui protestatar rănit și gazat în timpul mitingului din 10 August 2018, prin care cerea redeschiderea anchetei cu privire la decidenții politici, Carmen Dan și Liviu Dragnea, nu doar împotriva șefilor Jandarmeriei, cum a decis DIICOT.
„Până la comunicarea motivării soluției dată de Tribunalul București, mă abțin să comentez această soluție, însă vreau să subliniez că nu aș fi fost în situația de a comenta pe marginea plimbării între instanțe (și/sau parchete) a unui dosar pe care o parte din clasa politică îl vrea amânat la nesfârșit, dacă procurorul de caz sau procurorul șef DIICOT și-ar fi îndeplinit sarcinile cum ar fi trebuit așa încât să se facă o anchetă corectă care să-i vizeze pe toți cei responsabili de reprimarea violentă a protestelor din 10 august 2018”, precizează avozata Lucia Crăciuneanu.
Ioan Crăciuneanu şi sora lui, avocata Lucia Crăciuneanu, au formulat contestaţie la Tribunalul Bucureşti împotriva deciziei DIICOT de clasare a dosarului 10 August, dar şi împotriva deciziei fostei şefe a DIICOT, Giorgiana Hosu, de a cere redeschiderea anchetei doar cu privire la foştii şefi ai Jandarmeriei.
Context
După clasarea dosarului în vara lui 2020, sora lui Ioan Crăciuneanu, Lucia Crăciuneanu, care este avocată, a formulat plângere la şefa de atunci a DIICOT, Giorgiana Hosu. Aceasta a admis parţial plângerea şi a cerut redeschiderea anchetei faţă de foştii şefi ai Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, Cătălin Sindile şi Laurenţiu Cazan, dar nu a suflat o vorbă despre Liviu Dragnea şi Carmen Dan, în condiţiile în care, după reprimarea mitingului, fraţii Crăciuneanu au formulat plângere şi împotriva lor.
De altfel, faptul că unii dintre protestatari au făcut plângere penală împotriva lui Dragnea şi Carmen Dan a fost motivul pentru care dosarul a fost preluat de Secția Parchetelor Militare (SPM) din cadrul Parchetului General de la Parchetul Tribunalului Militar Bucureşti, SPM fiind competentă să ancheteze miniștri.
Fraţii Crăciuneanu solicită redeschiderea anchetei faţă de foştii sefi ai Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, Cătălin Sindile şi Laurenţiu Cazan, dar şi faţă de colonelul Cătălin Paraschiv, poreclit “Fantoma în alb”, şi anchetarea acestora, inclusiv, pentru constituirea unui grup infracțional organizat.
Protestatarul cere însă redeschiderea anchetei şi cu privire la decidenţii politici precum Speranța Cliseru, fost prefect al Capitalei, Carmen Dan, fost ministru de Interne şi Liviu Dragnea, fost lider al PSD, care ar fi „dispus și coordonat, direct sau indirect, din punct de vedere operativ, intervenția forțelor de ordine împotriva participanților la protestul din data de 10.08.2018 desfășurat în Piața Victoriei, București, precum și de celelalte persoane care i-au ajutat să săvârșească astfel de fapte”.
Citește integral aici
Dosarul Insurecției din 10 August, la pușcărie cu insurecționiștii
Ce grohai tu acolo mai scursura comunistoido mafiota? Dar daca te tufem noi in ghiurita ce zici? Sclavete ce esti
La puscarie cu Carmen Dan, Cazan si toti sefii Jandarmeriei care au batut oameni nevinovati.
Bine v au făcut trebuia să vă rupă și n gură și n cour CURcubeilor
Mai imbecilule daca era ma-ta sau ta-tu în locul celor batuti, gazati si umiliti cum te simteai bine mai animal împutit muist ce esti, rupeati-ai gatul de ticalos
@Pesedistule,
N-a fost să fie, dar pe Daddy nea Alifie și ceilalți l-au rupt de șale și atât de tare i-au mânjit și mustața cu…, de și-a ras-o, săracu’, că doar nu era să se prezinte in Atelierul Auto cu mustața albă ca a lui Moș Crăciun…
După vreo jumătate de an Curtea de apel va trimite înapoi la Tribunal. Tragere de timp a justiției pentru a cărei independență am ieșit în stradă și am fost agresați de jandarmi.
Judecatorii corupti paseaza responsabilitatile .
Cind te-ai facut judecator nu te-ai gindit ca vei ajunge sa judeci astfel de cauze ?!?!
Credeai ca o sa judeci numai divorturi si partaje ?
Judecatori corupti si lasi care sterg pe jos cu cetatenii doritori de dreptate si pupa in dos demnitarii si functionarii din institutiile publice si bugetre .
Sinteti rusini pentru popor si pentru familiile voastre .
Da, judecatorii sunt corupti. Oare nu trebuia sa le spuna cineva ca e obligatoriu sa nu fie lichele?
Popescu, aici deacord cu dvs.
Singura mențiune: = santajabili!
Nea caisă de la Cluj, mucless!
Ce ziceți domn Ghinet?!
Ați făcut silentio stampa?
Huooo!
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24580860-romania-64-condamnari-cedo-2020-locul-4-dupa-rusia-turcia-ucraina.htm
Cetatenii romani obtin dreptate la CEDO . Din cauza faptului ca judecatorii imbuibati , infatuati si corupti din Romnaia nu vor sa le faca dreptate .
Cele mai abjecte secaturi ale neamului romanesc se afla in rindul judecatorilor procurorilor si politistilor .
Cei care au participat la insurectia din 10 august trebuie identificati si retinuti, exact cum se procedeaza in SUA.
Mai sclavete obosit trebuia pe ma-ta si pe ta-tu sa-i ia sa-i duca în Siberia ca a crescut si fatat un cretin ca tine
De acord, adica aia din PCH pe mana cu PSD-ul care au venit sa sparga mitingul.
El ar fi respectat legea si ar fi eliberat piata la orele 23, dar nu l-au lasat PCH si Sosoaca.
Tradator , corupt si abject care esti
In Romania a fost semi pasnica demonstratia.
Nu au patruns in cladiri guvernamentale.
Mars la adunat copeici argintii
MUSAMALIZARI, PASARI, PRESCRIERI.
dorneanu 2 SALARII, 4 SPORURI< 3 PENSII (SAU 4). ZECI DE MII DE EURO LUNAR.
Ce zdrente juridice.
Pai tot amana si tergiverseaza dosarul revolutiei de 30 de ani , dosar de o gravitate imensa cu mii de morti.
Dosarul 10august cu cateva zeci, sute de raniti va aduna praf inca multi ani.
Nu ai cu cine in tara asta.
PSD=PNL = aceeasi mizerie , uite cum ne-a mintit pentru voturi:
https://www.wall-street.ro/articol/Politic/246213/marcel-vela-interne-dosarul-10-august-trebuie-desecretizat-urgent.html
Acest fost ministru de interne Vela e un securist-dovada sunt rapoartele facute de agenti SRI-asta si-a angajat fiica vitrega într-un loc caldut pe la o agentie guvernamentala,nu l-a interesat nici o clipa sa faca dreptate ci doar interesul sau personal, un gunoi ipocrit si mizerabil de cea mai joasa speta, daca cautati pe google aflati cine e acest individ unsuros
Traba e nasol, mușamalizarea e făcută chiar de PNL .
Justiţia securistă muşamalizează de 31 de ani revoluţia şi mineriadele. Se mai miră cineva?