G4Media.ro

Trei persoane din Bihor arestate preventiv și două cercetate sub control judiciar…

Sursa foto: Unsplash / Colin Davis

Trei persoane din Bihor arestate preventiv și două cercetate sub control judiciar pentru trafic de droguri de risc şi mare risc

Cinci persoane sunt cercetate de anchetatorii din Bihor pentru trafic de droguri de risc şi mare risc şi pentru efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, trei dintre inculpaţi fiind arestaţi preventiv, transmite Agerpres.

Potrivit unor comunicate emise, luni, de DIICOT şi IGPR, din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, inculpaţii au procurat, depozitat şi comercializat droguri de risc, de mare risc şi substanţe cu efect psihoactiv către consumatori de pe raza judeţului Bihor, încasând sume cuprinse între de 100-150 lei gramul.

De asemenea, s-a stabilit că aceştia au vândut altor dealeri, la preţuri mai mici, astfel de substanţe, obţinând în schimb sume de bani necesare procurării altor cantităţi de droguri pentru comercializare.

În acest dosar au fost efectuate şapte percheziţii domiciliare, fiind identificate şi ridicate cantităţile de 400 grame canabis (drog de risc), aproximativ 350 grame pulbere cristalizată conţinând 2-MMC (substanţă psihoactivă) şi 3-CMC (drog de mare risc), cântare de mare precizie, grindere, precum şi alte mijloace de probă.

Cinci persoane au fost reţinute de anchetatori, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor dispunând arestarea preventivă a trei dintre inculpaţi şi plasarea sub control judiciar a celorlalţi doi.

Procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Oradea au formulat contestaţie împotriva încheierii prin care a fost luată măsura controlului judiciar.

Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...