Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Traseele montane de altitudine din Masivul Bucegi rămân închise în această perioadă, în condiţiile în care stratul de zăpadă măsoară peste 1,5 metri la Vârful Omu, în acest weekend fiind aşteptate din nou ninsori, transmite Agerpres.
„Deşi ne îndreptăm vertiginos spre vară, la munte întâlnim încă două anotimpuri. Jos, în staţiuni avem temperaturi de 18°C, iar sus, pe Platoul Bucegi, avem strat mare de zăpadă, de peste 150 cm la Vârful Omu, cu temperaturi negative pe timpul nopţii şi de 1-2°C ziua”, se arată într-o informare postată, vineri, pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova.
Conform sursei citate, în acest weekend sunt aşteptate ploi consistente şi chiar ninsoare la peste 2.200 m altitudine, iar vântul va sufla cu putere, spulberând zăpada.
În aceste condiţii, traseele turistice montane de mare altitudine rămân închise în această perioadă, iar turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze pe aceste trasee şi să-şi facă planuri de drumeţie doar pentru traseele turistice de joasă altitudine.
Lista traseelor turistice închise din cauza zăpezii poate fi consultată pe site-ul www.salvamontprahova.ro .