Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vacanțe 2026: Anul 2026 ar putea fi anul ofertelor last minute în turism, pe fondul prudenței turiștilor și al incertitudinilor care influențează deciziile de cumpărare. O spune un expert în domeniu. Marius Berca, manager operațional Christian Tour, consideră că românii nu vor renunța la vacanțe, chiar dacă unii își reduc numărul de plecări sau amână momentul rezervării.
Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii G4Media „Ghid de vacanță 2026: Unde ne petrecem vacanța de vară și cât cheltuim”, moderată de Ioana Câmpean, redactor-șef G4Media.
Potrivit lui Marius Berca, chiar și într-o perioadă mai dificilă, vacanța rămâne importantă pentru români. „Eu cred că oamenii nu vor renunța niciodată la vacanță”, a spus acesta.
El a explicat că, deși turismul este unul dintre primele domenii afectate atunci când apar crize sau incertitudini, turiștii nu renunță complet la concedii. În schimb, își pot ajusta planurile.
„Discutam cu foarte mulți turiști care spuneau: Poate nu o să mai merg în cinci vacanțe, dar măcar în două sau trei vacanțe tot o să merg”, a declarat managerul operațional Christian Tour.
Marius Berca a spus că, până la apariția tensiunilor generate de războiul din Iran, mulți turiști își cumpăraseră deja vacanțe pentru sezonul estival 2026. După acel moment, a existat o ușoară scădere a cererii.
Potrivit acestuia, în ultima lună, turiștii au început treptat să revină și să își cumpere vacanțe. El estimează că mulți turiști vor decide mai aproape de data plecării, vor urmări ofertele disponibile și vor pleca în vacanță fără să renunțe la concediu.
„Acum cam de vreo lună de zile, treptat, treptat, oamenii se reîntorc și își achiziționează vacanțe. Eu cred că anul acesta va fi un an de oferte last-minute. Oamenii vor veni, își vor lua ofertele și vor pleca în concediu, dar cu siguranță nu vor renunța niciodată la vacanță. Oamenii au dreptul la vacanță”, a spus Marius Berca.
Potrivit acestuia, cererea va continua atât pentru sezonul estival 2026, cât și pentru extrasezon, inclusiv în cazul destinațiilor exotice.
Marius Berca a adăugat că agențiile de turism încearcă să păstreze prețurile accesibile, în condițiile în care costurile cresc, dar a subliniat că există pachete de vacanță pentru bugete diferite și că turiștii continuă să caute soluții pentru a călători.
„Cei care își doresc să meargă în străinătate, bineînțeles că noi, ca agenție, avem pachete pentru toate buzunarele, bugete pentru toată lumea și încercăm să păstrăm cât de cât prețurile, deși totul se scumpește în jurul nostru, pentru că oamenii au dreptul să călătorească”, a spus Marius Berca.
Declarația vine în contextul în care tot mai mulți turiști compară variantele disponibile, urmăresc promoțiile și iau decizia de cumpărare mai aproape de perioada plecării.
Marius Berca a vorbit și despre preferința unor turiști pentru destinații externe, în special pentru Grecia, Turcia, Bulgaria sau circuite culturale europene.
„E adevărat, serviciile în străinătate sunt mult mai bune din punct de vedere al raportului calitate-preț și atunci turiștii preferă să meargă în Grecia, în Turcia, în Bulgaria sau pe circuite culturale europene, atât cu autocarul cât și cu avionul”, a spus managerul operațional Christian Tour.
El a adăugat însă că România rămâne o destinație de vacanță cu potențial, inclusiv pentru turiștii străini.
Un alt subiect abordat de Marius Berca a fost dezvoltarea zborurilor operate prin Anima Wings, deținută de Christian Tour. El a dat exemplul city break-urilor interne, unde timpul de călătorie poate face diferența între o vacanță posibilă și una greu de organizat.
„De când avem propria companie aeriană, Anima Wings, noi practic, și asta ne dorim și cu siguranță o să realizăm. Ne dorim să unim România din punct de vedere aviatic (…) Este firesc ca un turist să-și dorească să viziteze Bucureștiul, dar să nu poată să ajungă de la Oradea într-un timp de weekend”, a spus acesta.
Potrivit lui Marius Berca, au fost introduse zboruri directe către Oradea, Cluj, Iași și Timișoara, astfel încât turiștii din București să poată vizita mai ușor aceste orașe, iar cei din orașele respective să poată ajunge mai rapid în Capitală.
„Am introdus aceste zboruri directe către Oradea, către Cluj, către Iași, către Timișoara, în așa fel încât și cei care locuiesc în București să poată să viziteze aceste orașe și cei de acolo să poată să vină”, a explicat reprezentantul Christian Tour.
Acesta a mai spus că, pe măsură ce compania va primi noi aeronave, vor fi introduse legături cu toate orașele mari care au infrastructură aeroportuară potrivită.
Marius Berca a vorbit și despre extinderea zborurilor externe prin Anima Wings. Printre destinațiile menționate se află Geneva, Praga, Paris și Londra.
„Am pus foarte multe zboruri externe. De exemplu, Geneva. N-am avut Geneva. Noi acum avem Geneva prin Anima Wings… Praga și multe alte destinații… Paris, Londra”, a spus acesta.
În acest context, dezvoltarea zborurilor directe poate susține atât vacanțele externe ale românilor, cât și călătoriile de tip city break.
Marius Berca a vorbit și despre avantajul rezervării printr-o agenție de turism, mai ales în situații neprevăzute.
Acesta spune că, în momentul în care un turist merge într-o agenție, un consultant îi poate prezenta variantele disponibile și îl poate ajuta să aleagă o vacanță potrivită pentru bugetul și preferințele sale. Potrivit acestuia, diferența importantă apare atunci când în destinație intervine o problemă.
”Ideea este că în momentul în care vii într-o agenție, un consultant în turism îți expune toate variantele pe care vrei să le găsești și cu siguranță o să găsești una, și mai e un lucru foarte important.
Indiferent ce situație apare în destinație, dacă ai luat printr-o agenție de turism, ai cu cine să discuți, poți să discuți cu un consultant. Dacă ai luat de pe o platformă, ai luat, ai făcut plata, nu îți mai asigură nimeni asistență turistică.
Noi, Agenția Christian Tour, asigurăm asistență turistică în limba română pe toate destinațiile și atunci turiștii au un număr de telefon de urgență, care este al meu, și pot să interacționez cu ei în orice situație.
Pot să apară situații neprevăzute, independent de voința noastră sau a partenerilor și atunci putem să rezolvăm în timp real și rapid situația apărută și turistul să aibă o vacanță fericită pentru că a muncit pentru acei bani”, a declarat Marius Berca.
G4Media a continuat seria dezbaterilor G4Debate și a discutat despre noile obiceiuri de vacanță ale românilor, bugete, siguranță, social media, destinații, transport și experiențe alternative.