Tragi-comedia Roșia Montană: Toți au câștigat, cu dinții sparți

E ceva atât de românesc, de grotesc și de comic în reacțiile publice de după verdictul sec care a pus cruce afacerii Roșia Montantă încât îți trebuie doar un gram de umor să înțelegi de ce.

Să începem cu marele câștigător: statul român. Guvernul Ciolacu n-a luat în calcul nici o secundă varianta că va câștiga. Avocații i-ar fi spus că sunt șanse minime. În consecință, PSD și premierul Ciolacu și-au construit întreaga strategie de damage control pe culpabilizarea opoziției. Vreme de o lună de zile, oficiali ai statului român au repetat obsesiv că România va pierde procesul și va fi împovărată cu despăgubiri enorme, de ordinul miliardelor de dolari.

Au început o campanie mediatică furibundă de culpabilizare a USR, a lui Cioloș și chiar AUR, acuzați în corpore că au contribuit din plin la dezastrul iminent care va lovi România, prin dinamitarea afacerii Roșia Montană. Numai că bomba nucleară pe care Ciolacu&co se pregăteau să o detoneze vineri seara direct în capul opoziției s-a fâsâit ca un balon spart. Când nimeni nu se mai aștepta la un miracol, divizia de arbitraj a Băncii Mondiale a dat câștig de cauză statului român. Toată strategia puterii de a bombarda opoziția în plină campanie cu artileria grea s-a năruit, la propriu, peste noapte.

Și tot peste noapte, opoziția a înviat. Din groparii României, cum îi portretiza guvernul, s-au trezit salvatorii țării. USR, Cioloș au reușit performanta bizară de a salva la pachet Roșia Montană, aurul țării, bugetul României, dar nu se pot salva de ei înșiși. Atât de vizionar s-a dovedit a fi Cioloș, de pildă, încât și-a făcut un partid aproape imposibil de detectat în sondaje. USR, cu toată Alianța Dreptei, bate pasul pe loc, asta în cel mai bun caz.

A trebuit ca Marcel Ciolacu să-și traga singur un pumn zdravăn în gură pentru ca opoziția, cu dinții sparți, să danseze fericită în ring că și-a făcut KO adversarul. După ce liderul PSD a călcat pe greblă, opoziția se laudă că l-a umplut de sânge.

Inclusiv cei care au pierdut totul, respectiv compania canadiană, a câștigat de-a lungul timpului, din speculații bursiere, o mulțime de bani fără să extragă un gram de aur din Roșia Montană. Chiar dacă azi cei de la Gold Corporation par marii perdanți, cu toate investițiile lor făcute în România în ultimele două decenii, este greu de crezut că au cheltuit aici mai mult decât au câștigat vânzând pe bursă la suprapreț iluzia că într-o bună zi vor începe exploatarea aurului din România.

Chiar și în ultima lună, de când guvernul României a început să se vaite că a pierdut procesul, cineva a câștigat din vânzarea acțiunilor la marele fix iar alții, care au cumpărat în speranța că vor vinde la rândul lor triplu puțin mai încolo, au rămas cu buzele umflate. Oare cine se bucură azi și cine plânge în pumni? Ultimii erau până mai ieri siguri că au făcut investiția vieții lor, dar fumul s-a risipit vineri seara într-o clipă. Din munții de aur n-a mai rămas decât o mână de steril.

Ne putem imagina și inamicii României, din țară și din afara ei, cum se pregăteau să deschidă șampania dacă arbitrajul Băncii Mondiale (adică America în concepția lor) ar fi condamnat statul român să plătescă unei companii ultra bogate sume amețitoare de ordinul a două – trei miliarde de dolari. Ce-ar fi spus ei azi? Ușor de intuit: Colonia România, umilită de aliații ei de peste Ocean. Nu au reușit să vă ia aurul, dar vă jupoaie de bani și alte bazaconii înșirate frumos pe ața conspirațiilor anti-Româneși urzite de Occidentul lacom.

De data asta, inamicii României, în frunte cu Putin și trolii lui, au rămas cu șampania nedesfăcută.

Adevărul este că afacerea Roșia Montană nu s-a încheiat pentru nimeni așa cum s-ar fi așteptat. Verdictul surprizător a prins din nou pe picior greșit statul român. Cristian Pantazi a explicat deja de ce comportamentul din ultima lună al Guvernului a pulverizat încrederea în discernământul unor politicieni de rang înalt din România.

A câștigat România sau a pierdut din îngroparea definitivă a proiectului aurifer Roșia Montană? Greu de spus acum, în euforia deciziei de la Washington. Pe termen scurt, sigur da. Pe termen lung, rămâne un semn de întrebare.

Totuși, în nota tragi-comică a întregii situații, permiteți-mi să închei cu o întrebare: cine este de vină că am câștigat împotriva voinței noastre? Și cine plătește politic pentru faptul că, din fericire, profeția guvernului nu s-a împlinit și că n-am pierdut?