Tragedia de la Crans-Montana și mecanismele mafiei. Ascensiunea familiei Moretti și firul invizibil care leagă Corsica de Elveția

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Editorial publicat de reputatul jurnalist de investigație Roberto Saviano în Il Corriere Della Sera (Italia), via Rador: Povestea tragică a barului din Crans-Montana este legată într-adevăr de mafie şi de spălarea de bani? Aceasta este o întrebare care a explodat pe rețelele de socializare în zilele imediat următoare incendiului. O întrebare legitimă, căreia îi lipsește încă un răspuns judiciar definitiv, dar care merită să fie luată în serios.

În timp ce ancheta se concentra asupra responsabilităților directe ale managerilor barului Le Constellation, această întrebare a început să circule în afara înregistrărilor oficiale și a sălilor de judecată. Nu în comunicate de presă oficiale, ci în articole de comentarii, rapoarte de fond și în reconstituirile investigatorilor. Și mai ales pe rețelele de socializare, unde informațiile se amestecă cu suspiciunile, iar suspiciunile devin povești.

Unele ziare franceze și elvețiene – în special în presa regională și în spaţiile dedicate relatărilor judiciare – au început să evoce, în termeni precauți, dar recurenți, posibilitatea ca ascensiunea economică a patronilor Jacques și Jessica Moretti să se înscrie într-un context mai larg al economiilor opace, legate de mediul mafiot corsican.

Oficial, Jacques și Jessica Moretti nu sunt implicați în nicio procedură privind crima organizată corsicană. Iar în prezent nu există niciun act de acuzare pentru asociere cu mafia și nicio ipoteză a vreunei investigații care să-l identifice pe Jacques Moretti ca membru al mafiei corsicane. Şi totuși, această atenție nu a apărut aşa, din senin.

Ea se încadrează într-un context istoric binecunoscut: criminalitatea corsicană este una dintre puținele organizații europene care au dezvoltat un model mafiot comparabil, ca structură și capacitate de infiltrare economică, cu cel italian. Un model bazat pe continuitatea familială, rădăcini teritoriale și capacitatea de a investi în economia legală, în special în sectoarele restaurantelor, jocurilor de noroc și cel al activităţilor de recreere. Moretti este originar din sudul Corsicii. Însă nu locul său de origine, în sine, este cel care ridică suspiciuni.

Mafia din Corsica nu este evocată prin folclor sau sugestie. Este evocată printr-o convergență de elemente, prin analogie structurală, prin modul în care anumite traiectorii economice și relaționale au fost deja observate, documentate și studiate în altă parte.

Iar pe acest platou – între ceea ce este dovedit penal și ceea ce este semnificativ din punct de vedere politic, economic și social – se află povestea de la Crans-Montana. Pentru că tragedia, de fapt, nu începe în ajunul Anului Nou. Începe mult mai devreme. Începe în tăcerea care însoțește succesele mult prea rapide. În banii care sosesc fără a lăsa urme. În sentimentul de impunitate care crește atunci când oamenii se tem să-ți critice acțiunile.

Incendiul de la barul Le Constellation: 40 de tineri morți, peste o sută de răniți, este doar epilogul vizibil al unei povești care înseamnă mai mult decât măsurile de siguranță anti incendiu, care priveşte modul în care se exercită puterea economică și interpersonală în zonele gri ale Europei. Zone în care nu este nevoie de acel tip de violenţă care sare în ochi. E destul să nu se pună întrebări. Sau să se precizeze clar că a le pune poate avea consecințe. Managerii barului sunt anchetați acum pentru încălcări ale regulilor de siguranță, omucidere și omor din culpă.

Însă ideea nu este doar ce nu au făcut în noaptea aceea, ci ce li s-a permis să facă în anii precedenți. Și mai presus de toate, de unde vine această putere. Le Constellation nu era doar un bar. Era un nod. O locație centrală într-unul dintre cele mai bogate și emblematice orașe din Elveția. Un loc de întâlnire, un centru pentru fluxurile de bani, un centru pentru vizibilitatea socială. În jurul acelui loc, s-a construit în doar câțiva ani un boom economic anormal: restaurante, baruri, proprietăți achiziționate fără ipoteci, fără a recurge la credite bancare.

Cum poate cineva ca Moretti, cu antecedente penale pentru proxenetism, fraudă și răpire, să gestioneze două cluburi de noapte într-una dintre cele mai importante destinații turistice ale Europei? Răspunsul definitiv este, la fel ca întotdeauna, unul legal, nu moral. În Franța, pentru condamnări de acest tip, un judecător poate dispune interzicerea unei activităţi comerciale. Este posibil ca Moretti să se fi confruntat cu restricții la deschiderea localurilor publice în Franța, însă nu știm, deoarece legea franceză pedepsește infracțiunea individuală, nu „profilul”.

În Elveția, nu există o interdicție automată de a deschide o afacere din cauza unui cazier judiciar în străinătate: în absența unei interdicții judiciare formale sau a unui ordin internațional, autorizațiile se pot acorda. Sau mai simplu spus, în Elveția, dacă ai bani, poți deschide orice dorești. Așa ajung operațiunile formal legale să scape oricărui control de fond.

Această anomalie economică este însoțită de un alt element: exercitarea zilnică a puterii informale, alcătuită din relații, intimidare simbolică și presiune asupra reputației. Rețelele de socializare – curățate cu doar câteva zile înainte de arestarea sa (întârzierea i-a permis lui Moretti să rectifice multe dintre situațiile sale) – oferă episoade revelatoare. Când unii clienți ai barului Le Senso, deținut tot de Moretti, au lăsat recenzii negative online, raportând un comportament agresiv, o atmosferă intimidantă, controale arbitrare la intrare și un tratament inegal, când au descris localul ca fiind unul ostil față de studenți și tineri, rezervat unei „clientele selecţionate”, adică doar domnilor bogați în căutare de companie și antreprenorilor dispuși să cheltuiască o mie de euro pe o sticlă, Jacques Moretti nu le-a răspuns doar cu un limbaj agresiv. El i-a amenințat public, declarând că va contacta conducerea Les Roches, una dintre cele mai prestigioase școli de ospitalitate din lume, situată în Crans-Montana, pentru a prejudicia carierele elevilor, furnizând școlii informații despre ei și denigrându-i în ochii conducerii. Mesajul era clar: vă pot raporta, vă pot face rău, am acces la cele mai înalte niveluri. Dacă aceste conexiuni au fost reale sau false, este irelevant. Ideea este că au funcționat. Au funcționat ca factor de descurajare. Ca o amenințare indirectă. Ca un limbaj al puterii.

E lexicul mafiot al zonelor gri: nu te voi lovi, însă te voi face să înțelegi că aș putea. Acest episod dezvăluie mult și despre lipsa controalelor. Ultima inspecție a sistemelor de siguranță la incendiu  datează din 2019. Din 2020 până în 2025, nu au existat inspecții periodice obligatorii, în ciuda reglementărilor municipale care le impun.

Dar cum e posibil aşa ceva, ați putea întreba, în Elveția? Într-o țară care își construiește reputația pe eficiență administrativă și pe o cultură a prevenției. Această absență nu este pur și simplu o omisiune. Este un semnal. Inspecțiile nu sunt niciodată neutre: ele apar acolo unde există conflict, nu acolo unde există consens. Iar consensul, atunci când o afacere generează venituri, locuri de muncă, turism și vizibilitate, tinde să se transforme în toleranță. Aşa că răspunsul este: da, tocmai pentru că suntem în Elveția, nu există inspecții.

În destinațiile turistice de elită, cei care controlează și cei controlați împart același spațiu social. Se cunosc și frecventează aceleași locuri. Atunci când cei care dețin controlul știu că activitatea lor „aduce valoare” și se tem de fricțiuni politice sau economice, controlul tinde să devină mai rar, formal, unul care poate fi amânat. Nu este corupție, ci mai rău, ceva mai invizibil. Este pactul tacit al convenienței.

Între timp, în decurs de câțiva ani, Jacques și Jessica Moretti au achiziționat spații și proprietăți fără ipoteci sau expunere bancară vizibilă. În Elveția, aceasta nu este o infracțiune, dar este o anomalie. În destinațiile turistice de lux, creditul este normă: creditul înseamnă trasabilitate. Atunci când o afacere crește exclusiv prin lichiditate, fără transferuri bancare sau verificări ale creditului, opacitatea este evidentă. Iar managementul familial consolidează acest mecanism: deciziile, responsabilitățile și activele sunt concentrate într-o singură entitate. Totul rămâne în același perimetru, totul pare coerent și totul devine dificil de separat.

Această structură economică anormală prosperă acolo unde controalele sunt rare, iar succesul este confundat cu fiabilitatea. Astfel, lichiditatea devine putere. Iar puterea, atunci când nu este controlată, devine imunitate. Şi-atunci, nu pare clar modelul? Nu există suficiente indicii? În această schemă, activitatea comercială nu este neapărat scopul: este doar vehiculul.

Locul de desfășurare a activității servește la justificarea fluxurilor de numerar ca venituri, la transformarea capitalului opac în venituri, la a prezenta ca pe ceva obișnuit ceea ce, în alte contexte, ar părea atipic. Barurile, restaurantele și cluburile de noapte nu sunt doar locuri de consum, ci și dispozitive economice pentru o circulație ridicată a numerarului, capabile să absoarbă lichidități fără a genera întrebări. Atunci când investițiile nu sunt orientate spre profitabilitatea industrială, ci spre funcția financiară, succesul locului de desfășurare a activității se măsoară nu doar în clienți sau profituri, ci în capacitatea sa de a mișca bani. În acest sens, afacerea nu este scopul, ci instrumentul: un mecanism care permite capitalului să se miște, să se camufleze și să se stabilizeze în cadrul economiei legale. Și toate acestea sunt tipice practicilor mafiote.

Mafia corsicană este singura grupare de criminalitate organizată europeană din afara Italiei care a dezvoltat un model sută la sută mafiot, deși nu este codificat legal precum articolul 416-bis. Din punct de vedere istoric, aceasta a investit în baruri, restaurante, discoteci, cluburi de noapte și cazinouri. La Brise de Mer, fondată în Bastia în anii 1970, și-a luat numele de la un bar, Le Petit Bar, din Ajaccio, care a fost rivalul și succesorul său. Numele localurilor au devenit numele organizațiilor. Când ziarele de astăzi evocă mafia corsicană într-un context de baruri, cluburi de noapte, afaceri de familie și bani dubioși, nu fac acuzații directe. Ele evocă un precedent structural istoric european. Așa funcționează zona gri: nu protejează în mod deschis, ci normalizează excepția.

A ne întreba dacă în spatele Le Constellation se află „mafia” este probabil cea mai inutilă întrebare. Întrebarea corectă este alta: câte afaceri din Europa se dezvoltă astăzi fără ca nimeni să se întrebe cu adevărat de unde provin banii și ce putere dețin? Sistemul judiciar va stabili răspunderea penală. Însă responsabilitatea politică, economică și culturală rămâne în afara sălii de judecată. Crans-Montana nu este doar locul unei tragedii. Este simbolul unei Europe în care banii se mișcă mai repede decât cererile, unde puterea se exercită înaintea crimei, unde controalele ajung doar după decese. Victimele nu cer răzbunare. Ele cer ceva mai dificil: să se facă lumină în zona gri înainte de următorul incendiu.

Traducerea Rador: Cătălina Păunel