
Timur Ivanov, fostul adjunct al lui Serghei Şoigu, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupţie
Fostul ministru adjunct al apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost găsit marţi vinovat de corupţie şi condamnat la 13 ani de închisoare, informează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ivanov a fost arestat în aprilie 2024 sub suspiciunea de luare de mită, iar anchetatorii au adăugat noi acuzaţii de delapidare în octombrie.
Cazul său face parte din cea mai mare serie de scandaluri de corupţie care au lovit instituţiile de apărare ruseşti în ultimii ani. Peste 12 de persoane, inclusiv alţi doi foşti viceminiştri, au fost arestate în urma mai multor anchete.
Ivanov, care a pledat nevinovat, a fost, de asemenea, privat de toate distincţiile sale de stat.
Avocatul său a declarat că va face apel.
Presa de stat din Rusia a relatat că suma totală care ar fi fost delapidată de Ivanov şi alţii se ridică la 4,1 miliarde de ruble (48,8 milioane de dolari), în mare parte sub formă de transferuri bancare către două conturi străine.
Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise, invocându-se secretul de stat.
Un fost subordonat al lui Ivanov, Anton Filatov, a fost condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare.
Presa rusă a scris că Ivanov şi soţia sa deţineau un apartament de lux în centrul Moscovei, o vilă în stil englezesc cu trei etaje la periferia capitalei şi o colecţie vastă de maşini clasice, printre care un Bentley şi un Aston Martin.
Arestarea lui Ivanov anul trecut a fost sărbătorită de „bloggerii Z” din Rusia, un grup influent de corespondenţi de război şi analişti care susţin invazia Moscovei în Ucraina, dar susţin că trupele de pe front au fost prejudiciate de responsabili militari de rang înalt, pe care i-au descris adesea ca fiind incompetenţi, rupţi de realitate şi corupţi.
Timur Ivanov a fost adjunct al ministrului apărării între 2016 şi 2024 când la conducere se afla Serghei Şoigu. În mai 2024, la scurt timp după realegerea lui Vladimir Putin şi după arestarea lui Ivanov, Serghei Şoigu, considerat un aliat de încredere al preşedintelui, a fost înlocuit din funcţia de ministru şi numit secretar al Consiliului rus de Securitate.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.