Terorist, rebel, președinte: Marile întrebări despre Ahmed al-Sharaa, liderul sirian cu o mie de fețe 

Atentate teroriste, tortură, masacre comise împotriva civililor, genocid – acestea sunt doar câteva dintre crimele de care a fost acuzat până acum noul președinte interimar al Siriei, Ahmed al-Sharaa, lider al fostei grupări islamiste Hay’at Tahrir al-Sham, care a fost primit luni la Casa Albă. 

Întâlnirea sa cu președintele american Donald Trump este un punct de cotitură în povestea unei ascensiuni politice cu totul stranie: 

După două decenii de terorism și “luptă anti-colonială” în Orientul Mijlociu, un fost membru al grupării teroriste Al-Qaida dă semne că vrea să apropie Siria de Occident, arată o analiză Info Sud-Est.

Al-Sharaa teroristul: operativ Al-Qaida în Irak, “educat” în închisorile americane

Poate în mod puțin surprinzător, începutul poveștii lui al-Sharaa este puternic marcat de turbulențele politice și sociale constante care au adus Siriei statutul de cel mai instabil stat din Orientul Mijlociu în clasamentele internaționale și care, l-a drept vorbind, au marcat destinul actualului șef de stat sirian cu mulți ani înainte ca acesta să se nască: Familia sa provine din zona Înălțimilor Golan, de unde părinții săi au fost nevoiți să se refugieze în Damasc în 1967, după ce regiunea din sud-vestul Siriei a fost ocupată de Israel, arată un profil realizat de The Economist.

Tatăl său, Hussein al-Sharaa, un economist educat în Arabia Saudită, a fost o figură cu o istorie complicată: un naționalist arab și adept al secularismului născut în Siria, pe de o parte un apropiat al guvernului sirian condus de dinastia Assad, pe de cealaltă parte un fan al dictatorului irakian Saddam Hussein. A devenit ulterior un susținător al alegerilor libere. 

După cum amintește The Economist, a existat o perioadă foarte scurtă la începutul anilor 2000, după venirea la putere a lui Bashar al-Assad, în care intelectualii sirieni s-au simțit destul de liberi încât să ceară un pic de libertate și reforme economice, înainte să devină limpede faptul că Assad avea cu totul alt plan în minte: o dictatură mai brutală decât cea a tatălui său, Hafez al-Assad, în care orice formă de disidență era înăbușită violent și fără ezitare.

Ahmed al-Sharaa a petrecut primii ani ai regimului lui Assad în afara Siriei, fiind prins de valul “renașterii” islamismului extremist de la începutul secolului, când Statele Unite au pornit campania globală împotriva terorismului în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, orchestrate de gruparea teroristă Al-Qaida și care s-au soldat cu distrugerea Turnurilor Gemene din New York și moartea a aproape 3.000 de civili americani.

Acesta este contextul în care și-a început al-Sharaa ”cariera”: ca membru Al-Qaida, recrutat în 2003 în Damasc și trimis în Irak să lupte împotriva Statelor Unite care tocmai invadaseră țara, explică Encyclopedia Britannica.

Un fapt esențial de amintit este că al-Sharaa nu a fost un soldat obișnuit, ci liderul unei celule Al-Qaida în Irak, “filiala locală” a organizației teroriste conduse de Osama Bin Laden care nu doar că era responsabilă pentru cele mai brutale atacuri teroriste din timpul războiului, multe dintre ele împotriva civililor irakieni, este grupul care, în 2006, și-a schimbat numele în “Stat Islamic în Irak”. Este vorba despre aceeași facțiune care s-a desprins de Al-Qaida în 2014 și a încercat să creeze un califat în Irak și Siria.

Al-Sharaa a fost capturat de forțele americane în 2005 și a petrecut următorii 6 ani în centre de detenție din Irak, unde a găsit ocazia perfectă de a forma legături cu alți teroriști proeminenți și de a-și pregăti întoarcerea în Siria, unde s-a aruncat aproape imediat în lupta împotriva regimului Assad. 

Al-Sharaa rebelul: Haosul din Siria

După cum explică o investigație Financial Times, circumstanțele exacte care au dus la eliberarea lui al-Sharaa din centrele de detenție americane nu sunt cunoscute, însă faptul cert este că în 2011, la câteva luni după ce a fost eliberat, Sharaa era printre cei câțiva operativi trimiși peste graniță de Abu Bakr al-Baghdadi, liderul IS, cu scopul de a crea o filială locală în Siria. 

La drept vorbind, al-Sharaa a fost inițiatorul acestei operațiuni și, potrivit informațiilor obținute de FT, a reușit să obțină un grup mic de voluntari și o susținere financiară modestă din partea lui Baghdadi, deși cei doi aveau o relație mai degrabă conflictuală.

Astfel a luat naștere Jabhat al-Nusra, care s-a afirmat rapid drept una din cele mai eficiente și brutale forțe anti-Assad din Siria, iar în termeni de câțiva ani a devenit principalul pol de putere islamist din țară. Teroriștii Nusra au rupt oficial legăturile cu Statul Islamic, organizația lor mamă, în 2014, când Baghdadi a declarat formarea oficială a “Statului Islamic în Irak și Siria” (ISIS) și a încercat să coopteze Nusra în proiectul său de statalitate sortit eșecului, fără a se fi consultat cu al-Sharaa.

Al-Sharaa a optat, în schimb, să-și reafirme loialitatea față de Al-Qaida, dar nici această situație nu a durat multă vreme: Nusra s-a declarat complet independentă în 2016 și, după o scurtă perioadă de tranziție în care a absorbit mai multe grupări islamiste liliputane, a “renăscut” în 2017 sub denumirea Hay’at Tahir al-Sham, o grupare teroristă de sine stătătoare în frunte cu al-Sharaa, care la acea vreme opera sub pseudonimul Abu Mohammad al-Jolani.

Următorii ani ai războiului au fost, puțin spus, un haos: întreaga țară a fost practic spintecată între forțele regimului Assad, susținut de Rusia și Iran, forțele democrate conduse de kurzii sirieni susținuți de Statele Unite, o grupare insurgentă dirijată de Turcia și grupările islamiste care se luptau între ele în timp ce luptau și împotriva celorlalte facțiuni, printre altele, iar suferința poporului sirian este greu de pus în cuvinte.

Conform estimărilor ONU, aproape 600.000 de oameni au murit în decursul războiului până în 2023, iar milioane de civili și-au pierdut casele. Unii dintre ei au fost strămutați intern, dar milioane de sirieni trăiesc până în prezent ca refugiați în Iordania, Liban, Turcia și mai multe state europene.

Din acest infern s-a ridicat, în 2024, liderul rebel, “tipul dur”, după cum l-a descris Donald Trump, care a l-a gonit pe dictatorul Bashar al-Assad din Siria, cea mai recentă și lucioasă identitate a lui ”Jolani”, care a hotărât că este momentul să renunțe la numele de război și la identitățile secrete și să prezinte lumii un lider demn de a-și reprezenta țara pe scena mondială – un plan deosebit de ambițios dar care, cel puțin pentru moment, pare să funcționeze. 

Al-Sharaa președintele: Marile întrebări

La un an după ce titlurile din presa internațională anunțau că teroriștii au capturat Damascul, liderul acestor teroriști este în mijlocul unui tur de forță diplomatic, se prezintă zâmbind, aranjat și îmbrăcat în stil occidental alături de cei mai importanți lideri ai lumii libere pe care reușește să pună mâna.

A fost recent scos de pe lista de teroriști sancționați internațional, cu doar două zile înainte să fie primit la Washington de Donald Trump, a devenit primul șef de stat sirian primit la Casa Albă din 1946, când Siria și-a obținut independența față de Franța și, una peste alta, aproape că arată și este tratat ca un președinte obișnuit. Cu siguranță, nimeni din sfera politică nu prea pare dispus să-i aducă trecutul în discuție. 

Prima întrebare este simplă:

Cum este posibil acest lucru? 

La urma urmei, Ahmed al-Sharaa este, din multe puncte de vedere, ”monstrul” cu care întreaga comunitate internațională luptă de două decenii, unul din capetele hidrei teroriste împotriva căreia s-au lansat războaie care au lăsat în urmă sute de mii de morți și milioane de alte vieți distruse. 

A luptat pentru Al-Qaida la câțiva ani după ce teroriștii conduși de Osama bin Laden au comis cel mai infam atentat terorist din istoria lumii, a luptat apoi și alături de ISIS, organizația teroristă împotriva căreia a fost formată în 2014 o coaliție internațională de 89 de țări. 

Asta în condițiile în care gruparea pe care a întemeiat-o este acuzată de aceleași crime odioase de care se fac vinovați teroriștii cu care era asociat până acum puțin timp: omoruri în masă, răpiri, torturarea prizonierilor, atacuri asupra obiectivelor civile, lista este aproape nesfârșită. O organizație kurdă din Germania l-a acuzat luni pe al-Sharaa inclusiv de genocid.

Și în ciuda tuturor acestor fapte, Siria a fost primită marți în aceeași alianță împotriva teroriștilor ISIS care l-au plasat pe al-Sharaa în Siria de la bun început. 

În paralel, are parte de întâlniri istorice în Occident, primește angajamente de colaborare din partea comunității internaționale, iar alegerile parlamentare în care a numit personal o treime din noii deputați sirieni sunt descrise de presa internațională cu sintagme precum “o mișcare văzută ca o consolidare a puterii sale”. Au apărut în presă chiar informații conform cărora Statele Unite iau în calcul stabilirea unei baze militare în apropiere de Damasc, capitala Siriei.

Poate părea ca o decizie lipsită de sens din partea întregii lumi, un episod de amnezie colectivă, dar răspunsul este mult mai simplu: din punct de vedere pragmatic, faptul că din tragedia aparent perpetuă a statului sirian, după cinci decenii de dictatură a familiei Assad și încă un deceniu și jumătate de măcel cumplit, a ieșit un lider care a întins de bună voie o ramură de măslin către Vest, dispus să lupte cu Statul Islamic și care nu este controlat de la Moscova sau Teheran este o adevărată binecuvântare pentru interesele geopolitice ale Statelor Unite și aliaților săi.

După cum arată o analiză The New York Times, există câteva paliere principale ale discuțiilor purtate de al-Sharaa până acum cu liderii străini: combaterea influenței iraniene în Siria și limitarea prezenței militare a Rusiei, ambele state care l-au susținut pe Assad și care rămân amenințările principale la adresa intereselor Vestului în Orientul Mijlociu, stoparea exporturilor ilegale de droguri din Siria, reprimarea grupărilor jihadiste violente și, pe plan intern, garantarea drepturilor femeilor și minorităților religioase.

A doua întrebare este:

Ce rol ar putea juca Ahmed al-Sharaa în jocul de șah dintre Vest și Rusia?

Pentru moment, în ciuda eforturilor sale, discuțiile cu al-Sharaa rămân un subiect aproape rușinos pentru comunitatea internațională. Inclusiv la întâlnirea de luni cu Donald Trump, a intrat în Casa Albă pe o ușă secundară, departe de ochii presei, s-a întâlnit în privat cu președintele american, fără prea multă fanfară. În privat, însă, oficialii care discută cu președintele sirian se declară impresionați de cât de deschis este la negocieri, scrie NYT.

În public, i-a transmis lui Putin că ar vrea să “redefinească” relația țării sale cu Rusia și a refuzat să se alăture statelor arabe care au condamnat atacurile israeliene împotriva Iranului. 

Până și pe plan intern, deși violența interetnică și religioasă continuă în Siria, al-Sharaa a declarat că “va acționa” pentru protejarea minorităților religioase și etnice din țară.

Cel mai mare avantaj de până acum al fostului lider terorist este că, cel puțin în linii mari, nu se comportă cum ne-am aștepta de la un fost terorist. Al doilea cel mai mare avantaj este modul în care a navigat conflictele la care a luat parte în ultimii 20 de ani:

A luptat pentru Al-Qaida împotriva forțelor americane, dar la acea vreme era un pion neimportant în schema mai amplă a conflictului, pe care l-a petrecut în mare parte în închisoare. Și-a început apoi activitățile în Siria, pe vremea când Statul Islamic se afirma drept amenințarea teroristă numărul 1 în lume, amenințare de care s-a distanțat cu prima ocazie. 

Iar la finalul războiului civil din Siria, deși nu era prima alegere a Occidentului, era liderul celei mai puternice facțiuni anti-Assad din țară.

Este greu de spus câte din aceste decizii sunt rezultatul unui joc calculat pentru putere și câte au fost forțate de circumstanțe, dar un lucru rămâne cert: Dintr-un conflict care a născut nenumărați monștri, Ahmed al-Sharaa este monstrul care a învins. 

Faptul că, după ce a pus mâna pe putere, acest monstru a aruncat o privire spre Moscova și a făcut de bună voie un pas în direcția opusă a fost probabil cel mai bun rezultat pentru SUA, Europa și toate celelalte state care se opun în prezent Rusiei și Iranului, cei mai mari exportatori de terorism și crime de război ai secolului nostru.

Moscova și Teheranul par că își pierd, pe zi ce trece, influența în principalul lor avanpost din Orientul Mijlociu, iar prețul moral ar fi acceptarea unui regim care, indiferent de poziționarea sa actuală, este format din oameni vinovați de atrocități greu de descris, comise în numele unei ideologii criminale a cărei adepți poartă un război etern împotriva întregii planete. 

Ultima întrebare este: Cât de mare este prețul?