G4Media.ro

Termoenergetica a anunțat că începând de luni va începe încărcarea cu apă…

Termoenergetica a anunțat că începând de luni va începe încărcarea cu apă a instalațiilor și probele de presiune la instalațiile interioare

Compania Municipală Termoenergetica (CMTEB) SA anunţă că va începe, luni, încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, concomitent cu efectuarea probelor de presiune la instalaţiile interioare.

Încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică se va face treptat în toate sectoarele Bucureştiului, data exactă pentru fiecare zonă urmând a fi afişată la scara fiecărui bloc. Acţiunile sunt necesare pentru pregătirea reţelei de termoficare în noul sezon de încălzire.

Termoenergetica îşi roagă clienţii să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate inundaţiile în apartamente sau în subsolurile blocurilor ce pot apărea odată cu încărcarea acestora.

Termoenergetica reaminteşte că asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.

Data exactă privind începerea furnizării agentului termic pentru încălzire va fi anunţată ulterior, după îndeplinirea condiţiilor legale, conform prevederilor H.G. nr. 425/1994, modificată prin H.G. nr.337/ 2018.

Termoenergetica aminteşte că, potrivit legislaţiei în vigoare, debranşarea instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată pe parcursul sezonului de încălzire.

Sursa foto: Unsplash/ Julian Hochgesang

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter