Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţiştii au deschis, marţi seară, un dosar de cercetare penală, după ce au fost sesizaţi despre o tentativă de furt din Mina Livezeni. La faţa locului au fost găsiţi 21 de saci plini cu cărbune, abandonaţi de hoţi, pe care poliţiştii încearcă să-i identifice, transmite News.ro.
”În această seară, în jurul orei 19:45, Poliţia Municipiului Petroşani a fost sesizată de un angajat al minei Livezeni cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în incinta E.M. Livezeni, cu intenţia de a sustrage cărbune”, a transmis, marţi seară, IPJ Hunedoara.
Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje formate din poliţişti şi jandarmi, care au găsit 21 de saci încărcaţi cu cărbune, în zona benzilor transportoare.
”În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt calificat şi efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea acestei infracţiuni şi a luării măsurilor legale”, au mai transmis poliţiştii.
Ce stire trista in esenta… :(. Suntem tara in care saracia prospera si in care amaratii trebuie sa fure ca se incalzeasca.
Si mai trist e faptul ca IPJ Hunedoara a considerat necesar un comunicat despre asta. Chiar asa? E o lauda faptul ca au prins niste amarati care furau carbune? Daca era ceva minereu de aur mai dadeau comunicat sau il imparteau cu hotii?