Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tenismanul rus Daniil Medvedev, locul 3 mondial, s-a calificat miercuri în semifinale la Wimbledon după ce a fost condus cu 2-1 la seturi de americanul Christopher Eubanks, pe care l-a învins în cele din urmă cu 6-4, 1-6, 4-6, 7-6 (7-4), 6-1, după trei ore de joc, transmite Agerpres.ro.
Medvedev, campion în 2021 la US Open şi de două ori finalist la Australian Open, în 2021 şi 2022, va juca prima lui semifinală la Wimbledon, împotriva câştigătorului dintre spaniolul Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, şi danezul Hoger Rune (6 ATP).
Eubanks, locul 43 ATP, nu mai este un jucător foarte tânăr la 27 de ani, dar a fost la prima participare la Wimbledon, unde a disputat primul său sfert de finală într-un turneu de Mare Şlem.
sursa: Agerpres.ro